Primarul comunei Ișalnița, naşul de cununie al cuplului Olguţa Vasilescu-Claudiu Manda, a fost eliberat din funcție. Prefectul de Dolj a semnat decizia.
Ovidiu Flori, primarul din Ișalnița, a rămas fără funcție după ce ANI l-a declarat incompatibil în 2015. Instituția a descoperit că în perioada 2009-2013 primarul a avut simultan și funcţia de viceprimar, dar şi cea de administrator al unei societăți. Edilul a atacat în instanţă decizia ANI, însă a pierdut toate la căile de atac, precizează Mediafax.
Prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu, a declarat pentru Mediafax că secretarul comunei Işalniţa a înaintat Prefecturii Dolj referatul de încetare a mandatului de primar al lui Ovidiu Flori în data de 4 decembrie, însă documentul a ajuns în „mapa de lucru"a prefectului abia joi.
„Azi am semnat ordinul de eliberare din funcţie a domnului Flori. ANI l-a declarat incompatibil. El a acţionat în justiţie, în instanţă, până la Înalta Curte. După aceea, noi am făcut demersurile către primărie, pentru că procedura asta e, iar secretarul comunei face acel referat, înapoi către Prefectură, prin care propune demiterea primarului. Şi referatul întocmit de către secretar a ajuns la noi pe data de 4 decembrie", a spus Purcărescu.
În replică, primarul demis al comunei Işalniţa, Ovidiu Flori, a declarat, pentru MEDIAFAX, că va ataca în instanţă ordinul emis de prefectul de Dolj.
„Am pierdut ultimul proces în justiţie. Aştept să fiu înştiinţat că nu am văzut niciun ordin semnat şi probabil voi contesta ordinul prefectului. (...) Este un drept al meu să contest ordinul prefectului întrucât intervine perioada de trei ani de la momentul la care am fost declarat incompatibil", a spus Ovidiu Flori.
În 2018, Ovidiu Flori şi soţia sa au cununat celebrul cuplu de politicieni social-democraţi Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News