Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Antal Arpad, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, el având interdicţia, printre altele, de a-şi exercita funcţia de edil şi de a părăsi ţara.

Antal Arpad este acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

UDMR s-a declarat solidară cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

"Uniunea a aflat cu stupoare despre faptul că DNA a efectuat percheziţii la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, respectiv la domiciliul primarului Antal Árpád, vizând un contract finanţat de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în cazul căruia instituţia de finanţare a remis un document prin care se stabileşte îndeplinirea tuturor criteriilor de reglementare, respectiv legalitatea tuturor aspectelor. Considerăm că, într-un stat de drept, este cel puţin de aşteptat ca, în astfel de cazuri, în spaţiul public să nu apară diferite ipoteze prezentate drept realităţi confirmate. O asemenea practică încalcă principiile de bază ale democraţiei, se arată într-un comunicat de presă al UDMR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel