Presa locală îl acuză pe primar că dă banii tulcenilor unui apropiat, pentru mâncare.
Primarul Ştefan Ilie ar ”arunca” peste 50.000 de lei pentru mese şi protocoale la restaurantul unui apropiat.
”La începutul acestei luni, Primăria Municipiului Tulcea a cumpărat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), prin cumpărare directă, un alt pachet de ”Servicii de restaurant şi de servire a mâncării”, în valoare totală de 49.896 lei, adică 10.178 de euro, la care se adăugă TVA.
Achiziţia directă este finanţată din fonduri comunitare, adică din bugetul local, adică din banii tulcenilor…
Beneficiarul acestei achiziţii este SC Conex Trans SRL din Tulcea, al cărui administrator este domnul Adrian Gemanaru, un foarte apropiat de primarul Ştefan Ilie şi de partidul din care acesta face parte (la fel de apropiat şi de fostul primar Constantin Hogea şi de PDL-ul acelor vremuri), care administrează restaurantul La Liman, unde urmează să se finalizeze achiziţia despre care vorbim, adică mâncare şi băutură pentru protocolul primăriei.
În 2020, societatea nu câştiga nimic de la noua conducere a oraşului, dar în luna octombrie 2021 apare primul contract generos” scrie tulceanoastra.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News