Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Discrepanţele dintre judeţele care alcătuiesc regiunile de dezvoltare au crescut

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că este necesară o împărţire mai 'echitabilă şi mai eficientă' a fondurilor europene în următorul exerciţiu financiar, pentru a diminua discrepanţele apărute între judeţele care alcătuiesc regiunile de dezvoltare din ţara noastră. 

În opinia sa, cele opt regiuni de dezvoltare din România sunt 'nefuncţionale', iar discrepanţele dintre judeţele bogate şi cele sărace s-au accentuat, în loc să se diminueze. 'Am spus asta de foarte multe ori, am avut şi o propunere legislativă de modificare a acestor regiuni. Sunt regiuni care adună judeţe care nu prea au legătură unele cu altele, nici din punct de vedere geografic, nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere demografic, judeţe foarte industrializate şi urbane, împreună cu judeţe mai puţin industrializate şi rurale (...) Aceste fonduri europene sunt pentru coeziune, pentru ca discrepanţele dintre regiuni şi judeţe să scadă, dar în România, în ultimii 15 ani, aceste discrepanţe, în loc să scadă, au crescut şi între regiuni şi în interiorul regiunilor de dezvoltare, între judeţele mai sărace şi mai bogate', a declarat Antal Arpad. Acesta a precizat că subiectul va fi abordat în cadrul unui eveniment având ca temă 'Investiţii teritoriale integrate - o politică de dezvoltare regională de succes', pe care Primăria Sfântu Gheorghe îl va organiza pe 8 octombrie a.c la Bruxelles, cu prilejul 'Săptămânii Europene a Regiunilor şi Oraşelor'.

'Motivul pentru care organizăm această conferinţă este să aflăm cât mai multe despre felul în care diferite state au reuşit să atragă fonduri europene mai eficient decât o face România, şi, nu în ultimul rând, dorim, cu participarea unor decidenţi din Bucureşti, de la diferite ministere să găsim soluţii pentru ca în exerciţiul financiar 2021- 2027 să câştige mai mulţi bani acele judeţe, oraşe, regiuni care din cauza unor politici defectuoase în ultimii 15 ani au primit mai puţini bani decât trebuiau să primească (...) Scopul nostru acum nu este să modificăm aceste regiuni de dezvoltare, cu toate că ar fi o soluţie (...) În acest moment, la nivelul Parlamentului European deja sunt cunoscute cifrele macro pe acest exerciţiu financiar 2021- 2027, deci ştim inclusiv care este suma ce va reveni României (...) Pentru dezvoltare regională vorbim de aproximativ 20 de miliarde de euro, încă nu sunt bătute în cuie, iar dorinţa noastră ar fi ca din această sumă de 20 de miliarde de euro, o sumă de aproximativ 7 miliarde de euro să fie alocată pentru acele judeţe care au avut de pierdut din această logică defectuoasă de formare a regiunilor de dezvoltare (...) Şi judeţul  Covasna se află în această situaţie (...) Este o soluţie care cred că poate fi agreată de toată lumea pentru că aceste discrepanţe sunt foarte mari în fiecare regiune de dezvoltare', a mai spus primarul Antal Arpad, înainte de plecarea la Bruxelles, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel