EXCLUSIV  Primarul din Murgeni se scuză după ce trei oameni au murit la Spitalul de Psihiatrie

Fotografie de la Sora Shimazaki/Pexels
Fotografie de la Sora Shimazaki/Pexels

Masa de la Mănăstirea Florești a fost distribuită la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, iar după ce pacienții au consumat pește și alte alimente, unii au început să prezinte simptome de rău. Într-un interval scurt de timp, Ambulanța Vaslui a fost solicitată de patru ori. Din nefericire, trei dintre cei care au acuzat starea de rău au decedat.

Inițial, ambulanța a fost solicitată pentru a transfera un bărbat în vârstă de 45 de ani la Spitalul Municipal Bârlad, cu suspiciunea de gastroenterocolită. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui l-a găsit pe pacient în stop cardiorespirator. Împreună cu un alt echipaj medical, au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără succes, iar pacientul a fost ulterior declarat decedat.

A doua solicitare a fost pentru un bărbat de 68 de ani cu același diagnostic, care a fost transferat în stare gravă la Spitalul Bârlad.

A treia solicitare a implicat o femeie în vârstă de 50 de ani, găsită în stop cardiorespirator. Nici în acest caz resuscitarea nu a avut succes, iar decesul a fost declarat.

Ultima solicitare a fost pentru un bărbat de 54 de ani aflat în stop cardiorespirator. Două echipaje SAJ au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes, și acesta a decedat.

A fost anunțată DSP Vaslui care deja se află acolo pentru a stabili masurile necesare. A fost anunțat și Ministerul Sănătății.

Toți cei decedați erau pacienți internați.

Primarul din Murgeni a oferit o declarație exclusivă pentru DCNews.

"Nu vă pot da amănunte cum a ajuns mâncarea, ce mâncare au mâncat. Există suspiciunea de o toxiinfecție alimentară. Eu nu pot să vă spun cum a ajuns mâncarea, de unde provine, ce au mâncat. Am informații doar că există o toxiinfecție alimentară severă care a generat până acum 3 morți. Până la venirea analizelor nu pot să vorbesc eu ca primar despre ce nu știu cu exactitate. Sunt la spital, s-a luat legătura și cu ministrul. Ministrul a sunat de vreo 2-3 ori până acum, nu am vorbit eu personal cu el, managerul spitalului, eu doar am ascultat. Ministrul Rafila a dat indicațiile, ne-a zis ce trebuie făcut, a întrebat de unde a apărut, ce se întâmplă, așteptăm să ducă probele să avem rezultatele", a declarat Cazacu Eduard, primarul din Murgeni, pentru DCNews.

Ministerul Sănătății a făcut un anunț după ce trei oameni au murit pentru că au mâncat pește de pomană de la starețul mânăstirii de la Florești.

„La ora 18:30, reprezentantii Ministerului Sanatatii au fost anuntati verbal de DSP Vaslui, referitor la o situatie grava aparuta la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat in subordinea primariei din localitate. In cursul zilei de 21 noiembrie, toti pacientii si o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o manastire din apropiere, pe baza de peste.


In cursul noptii de 22 noiembrie, 1 pacient a prezentat simptome digestive, varsaturi si diaree. Aceste simptome au aparut in cursul zilei de 22 noiembrie si la alti pacienti. 


Pana in momentul de fata s-au inregistrat 3 decese si 1 pacient in stare grava e internat la Spitalul din Barlad. 


Ministerul Sanatatii a organizat imediat dupa informare, o celula de criza care a dispus transferul tuturor pacientilor simptomatici la spitalul din Barlad, unde exista asistenta medicala de terapie intensiva, precum si preluarea de probe biologice și de aliment pentru analiza toxicologica la IML Iasi. Probe din alimente au fost preluate si directionate de asemenea catre INSP- Centrul de Sanatate Publica din Iasi pentru analize microbiologice.

Transferul pacientilor de la spitalul de psihiatrie catre spitalul din Barlad s-a realizat cu ambulante pentru victime multiple si este coordonat de Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Sanatatii”, a transmis Ministerul Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel