Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în condiţiile în care se va declanşa greva generală a cadrelor didactice, ar fi mai bine să stea copiii acasă decât ''să facă bullying pe la şcoală''.
Publicitate
Totodată, el a evitat să comenteze despre situaţia în care părinţii nu au cu cine lăsa copiii acasă cât timp sunt la serviciu.
Am văzut că profesorii au făcut recomandări către elevi. Nu eu. Spun ce au spus profesorii, că recomandă elevilor să stea acasă. Atâta timp cât este grevă generală şi nu se face şcoală, cred că o opţiune este să stea copiii acasă, decât să facă bullying pe la şcoală, pe româneşte (...) Toată lumea are dreptate. Profesorii spun că au salarii mici şi este o realitate. Nu mai vreau să comentez şi să fiu răutăcios. A fost o perioadă când eu aveam salariul mai mic, ca primar, decât un contabil şef de la şcoală. Au fost şi asemenea momente. Au dreptate. Mai departe, nu sunt prim ministru să dau răspunsuri cu ceea ce se va întâmpla', a afirmat primarul Ion Lungu, potrivit Agerpres.
Miercuri, timp de două ore, sindicaliştii din învăţământ se află în grevă de avertisment, cu cadrele didactice prezente la clasă. De asemenea, în cazul în care revendicările acestora nu vor fi rezolvate, sindicaliştii au anunţat că de luni, 22 mai, vor intra în grevă generală. În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu