Primarul Braşovului, George Scripcaru, este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar de abuz în serviciu. În acelaşi dosar este implicat şi Aristotel Căncescu, fostul şef al Consiliului Judeţean Braşov. Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu, iar Căncescu de complicitate la abuz în serviciu pentru modul de obţinere a unei suprafeţe de teren în curtea spitalului din oraş.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2013-2014, George Scripcaru alături de Aristotel Căncescu s-ar fi înţeles cu administratorul unei firme pentru obţinerea nelegală a unei suprafeţe de 110 metri pătraţi în curtea spitalului judeţean Braşov. Spaţiul a fost identificat şi folosit pentru deschiderea unei farmacii, deşi iniţial conducerea spitalului refuzase amplasarea unei astfel de unităţi. Farmacia situată în curtea spitalului ar fi urmat să aibă o activitate comercială intensă datorită zonei favorabile.
,,Concret, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului.
[citeste si]
Acționând în această manieră, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a urmărit obținerea de foloase necuvenite de către inculpatul Matei Gavril care controla în fapt mai multe societăți comerciale, constând în edificarea unei construcții pe domeniul public în care ultimul să desfășoare activități comerciale în interesul său privat. " se arată în comunicatul DNA.
Toţi cei trei au fost plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu