Mult mai multe filme artistice noi – care se alătură filmelor de Telecinematecă, româneşti şi de artă - teatru, seriale de succes pentru toate gusturile, sport, ştiri şi mult divertisment - aşa se prezintă, succint, noua ofertă a postului TVR 2 în această primăvară.
Femei de 10 bărbați de 10
Startul noutăţilor îl dă în 17 aprilie Virgil Ianţu, gazda celui mai nou concurs de cultură generală despre România – format ce va fi difuzat în prime-time, de la ora 20.00 (de luni până joi). O altă noutate care intră în emisie este la ora 23.00 şi se referă la cel mai aşteptat sezon al serialului Dr.House, al 8-lea (de luni până joi). Tot la capitolul noutăţi menţionăm că din 17 aprilie, tronsoanele dedicate minorităţilor, de la ora 13.40, vor difuza şi filme artistice produse de acestea, iar Ştirile de la ora 19.00 vor fi prezentate de luni până vineri de Stela Popa, iar în weekend de Raluca Arvat. Ca şi până acum, la TVR 2, tronsonul ştirilor de la ora 13.00 este prezentat de Teodora Antonescu iar Ştirile sportive sunt aduse de doua mari campioane la gimnastică: Monica Roşu şi Sandra Izbaşa. Şi pentru că după 60 de ani, România are din nou onoarea de a găzdui cel mai mare eveniment al gimnasticii europene, TVR 2 va transmite de la Cluj zilnic, din 19 aprilie, pe spaţii ample, cele mai importante evoluţii de la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin şi Feminin.
Gabriel Garko
Dar noutăţile grilei TVR 2 nu se opresc aici. Din 22 aprilie, în fiecare sâmbătă de la ora 20.10, Iuliana Tudor aduce „O dată-n viaţă” la TVR 2, iar de la ora 22.10 vă delectaţi cu noul serial italian „Onoare şi Respect” - având în rolul principal pe unul dintre cei mai admiraţi actori ai tinerei generaţii: Gabriel Garko, care a prezentat Sanremo 2016 alături de Mădălina Ghenea.
House
Programele primăverii la TVR 2 sunt completate de serialul coreean „Preţul trădării”, de cea mai completă ofertă de filme artistice (româneşti, de artă, de Telecinematecă, europene), dar şi de sezoane noi ale emisiunilor tradiţionale: „Duelul pianelor” (în care Paula Seling, Adrian Enache şi Ovi aduc o ediţie specială în Duminica Paştelui), „Destine ca-n filme” aduse de Iuliana Marciuc de marţi, 18 aprilie, de la ora 21.10, „Mic dejun cu un campion”, „Natură şi aventură”, ”Gala umorului” sau „D’ale lu’ Mitică”. Ca şi până acum, dimineţile TVR 2 sunt de nota 10 – cu Marina Almăşan şi Mircea Radu, de luni până vineri, de la ora 10.10, în programul lor „Femei de 10, bărbaţi de 10”.
Iuliana Marciuc
Iuliana Tudor
Virgil Ianțu
Virgil Ianțu se alătură Televiziunii Române pentru un show 100% românesc. Din 17 aprilie, va aduce la TVR 2, în prime-time, un nou concurs de cultură generală despre România, un format nou care îşi propune educarea telespectatorilor, în acord cu misiunea publică a TVR.
„Virgil Iantu aduce un plus de valoare brandului TVR. Ne lipsesc vedetele cunoscute şi iubite de toată lumea, lucru subliniat de cele mai recente sondaje, care arată că mai avem doar câţiva colegi care ocupă un loc clar în topul opţiunile publicului. Este nevoie de mult mai mulţi oameni talentaţi şi carismatici”, declară Irina Radu, Preşedinte-Director General al TVR. „Au fost vremuri când toate televiziunile au luat vedete de la TVR, însă, TVR n-a mai crescut şi format vedete de multă vreme. E momentul să redevenim televiziune, să lucrăm cu formate şi vedete de succes. Acest moment marchează şi plată datoriilor şi un nou început pentru TVR. Mi-s-a părut firesc că primul format cu miză să fie în concurs de cultură generală. Asta arată ce şi cum vrem să fim”, adaugă Irina Radu.
Decizia lui Ianțu de a se alătura acestui proiect a venit în mod natural, acesta fiind un mare susţinător al ideii că publicul românesc merită emisiuni de calitate, care îşi propun să găsească numitorul comun dintre divertisment şi educaţie, tradiţii şi valori autohtone: „În ultima vreme, din ce în ce mai mulţi oameni (de la prietenii cei mai apropiaţi şi până la toţi cei care îmi trimit gânduri frumoase online zilnic) mă întrebau de ce nu revin pe TV. Însă propunerile primite nu coincideau cu valorile sau credinţele mele, de la care nu m-am abătut, aşa cum nu o voi face nici de acum înainte. Trebuie să recunosc că mi-a venit destul de natural să devin partener cu Televiziunea Romană. Într-un fel sau altul suntem datori să le oferim românilor ceea ce merită – emisiuni inteligenţe, cu informaţii de valoare, şi de o calitate ireproșabilă”, a declarat Virgil Ianțu. „Nu cred că sunt singurul care vede că noua generaţie are nevoie de emisiuni din care să îşi poate alege modele, de oameni care să le demonstreze că ceea ce ştii te reprezintă cu adevărat ca individ. O cultură generală solidă trebuie să se bazeze şi pe cunoaşterea lucrurilor care ne definesc cultură. Astăzi mai mult ca oricând e important să nu ne pierdem identitatea şi să învăţăm să preţuim locul în care ne-am născut. E uşor să hulim tot ce înseamnă valori naţionale, dacă nu le-am cunoscut cu adevărat. Şi iată cum dorinţa de a mă reîntâlni cu publicul s-a sincronizat perfect cu excelenta propunere a celor de la TVR şi Zucchero Media. Sunt nerăbadător să fiu din nou pe platou şi să trăiesc alături de concurenţi emoţiile şi bucuria învingătorului!”, a adăugat Ianțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu