Primăvara în ianuarie. Elena Mateescu, ANM: Vom consemna de la o zi la alta temperaturi în creștere

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus cum va fi vremea în zilele următoare.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că în zilele următoare temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această dată din calendar, precizând că până și minimele vor fi mai ridicate în următoarele nopți.

"Într-adevăr, avem o vreme cu mult mai caldă pentru perioada din calendar pentru că deja în partea de vest a țării am înregistrat valori de 14-15 grade, cu mai mult de 10 grade decât ar fi normal pentru un debut de lună ianuarie în țara noastră. Vremea în încălzire va fi de interes până vineri, când vom consemna de la o zi la alta temperaturi în creștere. Mâine deja avem un ecart între 5 până la 15 grade pentru ca zilele de miercuri și joi să aducă valori de până la 18 grade.

Cod Galben de vânt până miercuri dimineața

Și chiar și minimele vor fi mai ridicate în următoarele nopți, cu valori negative în depresiuni, până la -5, -6 grade, dar și valori pozitive de 8-9 grade în partea de vest și sud a țării. În plus, vorbim de o atenționare meteorologică de Cod Galben care a fost prelungită în această dimineață până miercuri dimineață la ora 10:00 pentru Munții Apuseni și Carpații Orientali, acolo unde vântul va putea prezenta intensificări cu viteze de 70-90 de kilometri la oră, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri - rafale de 90-110 km/h.

Și nu în ultimul rând avem și o informare meteorologică până miercuri dimineață la ora 10:00 care, în plus față de intensificările de vânt, prevede și precipitații moderate cantitativ în zona Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, mai ales în noaptea de marți spre miercuri, acolo unde cantitățile de apă, de 10-15 litri pe metru pătrat, predominant sub formă de ploaie, vor favoriza topirea stratului de zăpadă", a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Vremea în următoarele două săptămâni

ANM a emis astăzi și estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 6-19 ianuarie 2025.

BANAT

În perioada 6 – 10 ianuarie, valorile termice vor fi mult mai ridicate față de normalul climatologic, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce se va menține la 12...15 grade și minime în general de 4...6 grade, cu valori chiar mai ridicate în zonele de deal. Din 11 ianuarie, vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va scădea până spre 3...4 grade, iar minimele vor prezenta o medie regională de -3...-2 grade. Vor fi precipitații în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. În restul intervalului probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.

CRIȘANA

Vremea se va încălzi semnificativ în perioada 6 – 10 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 12 și 15 grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi pozitive, media minimelor urmând a se menține la valori de 4...6 grade. Din 11 ianuarie se va răci semnificativ, valorile termice urmând a se apropia de ce ar fi normal din punct de vedere termic în această perioadă a anului, respectiv, o medie a temperaturilor maxime de 2...3 grade și minime în general de -4...-2 grade. Vor fi precipitații în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. În restul intervalului probabilitatea de apariție a acestora va fi mai redusă

TRANSILVANIA

În perioada 6 – 10 ianuarie valorile termice vor fi mult mai ridicate decât în mod obișnuit, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 10...12 grade și minime în creștere de la -3...-2 grade, până la valori în jurul a 0 grade. Din 11 ianuarie scăderea de temperatură va fi semnificativă mai ales în cazul maximelor, ce vor avea o medie regională de 1...2 grade, iar minimele vor fi în general de -5...-3 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în perioada 11 – 13 ianuarie, iar temporar și pe arii mai restrânse și în restul intervalului.

MARAMUREȘ

Intervalul va debuta cu temperaturi maxime în creștere, de la aproximativ 6...8 grade (6 ianuarie) până spre 9...12 grade în zilele de 7, 8, 9 și posibil în 10 ianuarie. Va urma o răcire semnificativă, astfel încât, din 13 ianuarie, temperaturile din timpul zilei vor prezenta o medie de 2 grade. Media minimelor termice va avea aproximativ aceeași evoluție, de creștere, de la 0 grade, până spre 2...4 grade în perioada 8 – 10 ianuarie, apoi de scădere treptată până la -5...-4 grade. Vor fi precipitații pe arii extinse în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. Probabilitate pentru precipitații va fi relativ ridicată și în restul intervalului.

MOLDOVA

Valorile termice diurne vor fi în creștere de la o zi la alta, de la o medie de 6...7 grade în 6 ianuarie, până spre 12 grade în zilele de 8 și 9 ianuarie. Va urma o răcire treptată a vremii, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va fi de 2 grade în 13 ianuarie, iar după această dată va crește ușor până spre 3...4 grade. Temperaturile minime vor fi în general pozitive până în 12 ianuarie, cu o medie regională de 1...3 grade, iar în a doua săptămână este estimată o medie a acestora de -3...-2 grade. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi ridicată în perioada 11 – 13 ianuarie. Vor fi posibile precipitații și în restul intervalului, însă prezenta estimare indică o probabilitate mai redusă

DOBROGEA

Tendința va fi de încălzire și în această regiune, de la o medie a temperaturilor maxime de 10 grade în prima zi, până la valori în jurul a 15 grade în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie, caracterizând o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie. După aceste zile, se va răci treptat, iar în a doua săptămână sunt estimate temperaturi maxime în general de 4...5 grade. Va fi în creștere și media temperaturilor minime, de la 2 grade, până la valori în jurul a 6 grade în perioada 8...11 ianuarie, apoi va fi în scădere treptată, astfel că începând cu 14 ianuarie sunt prognozate valori termice în general negative, cu o medie de -2...0 grade. Nu vor fi precipitații între 6 și 10 ianuarie, însă în perioada 11...13 ianuarie probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse va fi ridicată. După 14 ianuarie sunt posibile precipitații, însă prezenta estimare indică o probabilitate mai redusă.

MUNTENIA

Media temperaturilor maxime va fi în creștere, de la 8...9 grade în prima zi, până la valori de 13...14 grade în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie, carcterizând o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie. După aceste zile calde, se va răci, iar în a doua săptămână sunt estimate temperaturi maxime de 3...4 grade la început și de 5...6 grade spre final. Încălzirea se va resimți și la nivelul temperaturilor minime, ce vor crește, de la o medie regională de -1 grad, până la valori în marea lor majoritate în jurul a 2 grade în perioada 8...12 ianuarie, urmând ca în a doua săptămână caracteristice vor fi valorile negative, cu o medie de -3...-2 grade. Nu vor fi precipitații între 6 și 10 ianuarie, însă în perioada 11...13 ianuarie probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse va fi ridicată, totodată fiind posibile și cantități de apă însemnate. Sunt posibile precipitații și după 14 ianuarie, însă prezenta estimare indică o probabilitate mai redusă.

OLTENIA

Vremea se va încălzi în perioada 6 – 10 ianuarie, astfel valorile termice atât cele maxime cât și cele minime se vor situa cu mult peste mediile multianuale caracteristice în această lună. Media temperaturilor maxime va crește, de la aproximativ 7...8 grade ( în 6 ianuarie) până spre 10...12 grade în zilele de 7, 8, 9 și 10 ianuarie. Va urma o răcire semnificativă, astfel încât în 13 ianuarie, temperaturile din timpul zilei vor prezenta o medie de 3...4 grade, urmând să crească ușor spre finalul intervalului de anticipație, până spre 7 grade. Media minimelor termice va avea aproximativ aceeași evoluție, de creștere, de la -2 grade, până spre 1...2 grade în perioada 8 – 12 ianuarie, apoi de scădere ușoară până la -2 grade. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi ridicată în perioada 11 – 13 ianuarie. Vor fi posibile precipitații și în restul intervalului, însă prezenta estimare indică o probabilitate mai redusă.

LA MUNTE

Până în 10 ianuarie și în zonele de munte, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă a anului. Media temperaturilor maxime va fi de 4...6 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade. Va urma o răcire a vremii, începând cu 11 ianuarie, astfel temperaturile maxime mediate pentru întreaga zonă vor fi de -3...-1 grad, iar minimele vor fi în general de -8...-6 grade. Temporar vor fi precipitații, pe arii mai extinse în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel