Prime de Paște pentru angajații din România. Suma maximă pentru care nu se plătește impozit

Prime de Paște pentru angajații din România. Suma maximă pentru care nu se plătește impozit / Foto: Pixabay, de Septimiu
Prime de Paște pentru angajații din România. Suma maximă pentru care nu se plătește impozit / Foto: Pixabay, de Septimiu

Angajații români așteaptă și în acest an prime de Paște.

Publicitate

Mai puţin de jumătate dintre angajaţii Români (45%) speră să primească o primă de Paște, cu 10% mai puţini decât anul trecut, iar dintre aceştia cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să primească din partea angajatorilor sume cuprinse între 100 şi 200 de lei.

"Sărbătorile de Paşte pun presiuni financiare pe bugetul angajaţilor români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esenţială (29%) pentru cumpărăturile pascale. Cu toate acestea, doar 45% dintre angajaţi speră să primească ceva în plus cu ocazia Paştelui, cu 10% mai puţini decât anul trecut. Dintre aceştia, cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de lei, deşi nevoile reale a peste 77% dintre respondenţi ar depăşi valoarea de 500 de lei. Alţi 26% estimează că vor primi între 200 şi 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei", potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online, scrie Realitatea.net.

Suma maximă pentru care nu plătește impozit

Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paştelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără ca suma să fie impozitată. Și în acest an prima în bani este beneficiul cu ocazia Paştelui preferat de angajaţi, această opțiune fiind aleasă de jumătate dintre respondenţii sondajului.

Alţi 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% preferă clasicul coş cu produse specifice de sezon. 13% dintre respondenți s-ar bucura să primească zile libere suplimentare cu ocazia sărbătorii de Paște şi doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel