Iranul a dispus primele arestări după doborârea avionului ucrainean.
Autorităţile iraniene au arestat mai multe persoane în legătură cu doborârea a unui avion ucrainean lângă Teheran, incident soldat săptămâna trecută cu moartea tuturor celor 176 de pasageri şi membri ai echipajului, transmite DPA.
"Am efectuat investigaţii intensive şi câteva persoane au fost arestate", a declarat marţi un purtător de cuvânt al ministerului justiţiei, citat de agenţia de presă Isna. El nu a precizat din ce instituţii fac parte suspecţii.
Avionul companiei Ukraine International Airlines a fost lovit de o rachetă în 8 ianuarie, la scurt timp după ce forţele iraniene au lansat rachete asupra unor baze din Irak folosite de militarii americani.
Gărzile Revoluţionare iraniene au recunoscut că au greşit, considerând aeronava civilă o ameninţare pentru o instalaţie militară, la scurt timp după decolare.
Tragedia i-a revoltat pe mulţi iranieni, iar aparenta tentativă de muşamalizare a provocat proteste antiguvernamentale în urma cărora au fost arestaţi circa 30 de manifestanţi la Teheran şi în alte oraşe.
Iranul a respins acuzaţiile că ar încerca să ascundă informaţii legate de incident. Un purtător de cuvânt al guvernului a afirmat luni că preşedintele Hassan Rouhani a aflat adevărul abia la două zile după incident. În mediile sociale, această poziţie a provocat noi critici din partea celor care se întreabă cum a fost posibil ca informaţiile să ajungă atât de greu la preşedinte.
Protestatarii au cerut pedepsirea celor vinovaţi de atac şi demisia tuturor oficialilor implicaţi în muşamalizare. Criticile s-au extins şi la adresa presei de stat, în special a televiziunii IRIB, de unde trei moderatori au demisionat recent, susţinând că nu vor să mai mintă poporul. IRIB susţine că a difuzat doar informaţii din surse guvernamentale şi că şi-a făcut datoria.
În prezent, se speculează că revolta ar putea afecta aniversarea a 41 de ani de la Revoluţia Islamică din Iran, luna viitoare, şi chiar i-ar putea determina pe alegători să voteze împotriva candidaţilor puterii la alegerile parlamentare din 21 februarie.
Rouhani a dat publicităţii un comunicat prin care a cerut marţi desfăşurarea fără întreruperi a anchetei. "Acest caz nu este unul normal şi trebuie să ajungă în faţa unei instanţe speciale şi să fie anchetat riguros de mai mulţi experţi", a declarat preşedintele, care a cerut din nou o investigaţie completă şi transparentă, ale cărei rezultate să fie făcute publice indiferent de conţinutul lor, iar vinovaţii să fie judecaţi. "Trebuie să ne asigurăm că o astfel de tragedie nu va mai avea loc niciodată în ţara noastră", a adăugat el.
Preşedintele a afirmat că nu va accepta o versiune a evenimentelor în care singurul vinovat să fie cel care "a apăsat pe buton" şi că mai multe instituţii trebuie să îşi recunoască responsabilitatea stabilită în urma anchetei. Potrivit lui Rouhani, nu este în joc doar dreptatea pentru victimele din avion, ci şi securitatea Iranului. El şi-a exprimat regretul profund pentru incident şi a declarat că a discutat cu liderii ţărilor afectate de atac, cărora le-a promis o anchetă minuţioasă.
Conform unor oficiali iranieni, la bordul avionului doborât se aflau 147 de iranieni, dintre care unii cu dublă cetăţenie, precum şi 29 de cetăţeni din Afganistan, Canada, Suedia şi Ucraina. Medicii legişti au identificat până acum 61 de victime, ale căror rămăşiţe pot fi trimise familiilor. În alte cazuri au fost considerate necesare analize ale ADN, deoarece au fost găsite doar fragmente din corpuri, a precizat pentru Isna un purtător de cuvânt al poliţiei.
Purtătorul de cuvânt al ministerului justiţiei a afirmat marţi că ar dori expulzarea din Iran a ambasadorului Regatului Unit, Rob Macaire, deoarece acesta a participat sâmbătă la un priveghi pentru victime. "Un ambasador britanic participă la un eveniment ilegal şi face fotografii (...) asta nu este în niciun caz acceptabil", a spus el.
Decizia privind eventuala expulzare revine însă ministerului de externe, care i-a comunicat diplomatului că va fi declarat indezirabil în cazul unui alt incident de acelaşi gen.
Macaire a fost reţinut pentru scurt timp după participarea la eveniment. El a declarat că s-a oprit doar cinci minute la o ceremonie în memoria victimelor şi a plecat când participanţii au început să strige sloganuri, fără a participa la demonstraţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News