Primele două tranşe de vaccin antigripal au ajuns în judeţul Timiș

Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Timiş un număr de 21.860 doze de vaccin gripal pentru grupele de populaţie considerate la risc, pentru sezonul rece care urmează, din care au ajuns primele două tranşe, de 730, respectiv 7.280 de doze.

'Prima tranşă de vaccin gripal, respectiv 730 doze, a fost repartizată şi administrată în totalitate personalului medical din serviciile la risc UPU, Ambulanţă, ATI şi neonatologie, iar tranşa a doua, de 7.280 doze, va fi repartizate medicilor de familie. Dozele următoare de vaccin vor fi livrate eşalonat pana la 10 noiembrie (7.290 de doze) şi ultima tranşă până la 30 noiembrie. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie, unităţilor medicale şi persoanelor rezidente în sistem instituţionalizat', a afirmat, vineri, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Cismaş-Malac, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.

DSP Timiş a nominalizat 12 medici de familie care vor participa în sistemul de supraveghere de tip sentinelă şi care vor aplica metodologia de supraveghere elaborată de către Ministerul Sănătăţii. Şase dintre aceştia sunt repartizaţi în Timişoara, câte doi în Lugoj şi Jimbolia şi câte unul în Deta şi în Sânnicolau Mare. Datele care se colectează şi se raportează de către aceştia vizează numărul de consultaţii şi vizite la domiciliu, pe săptămână şi pe grupe de vârstă, indiferent de cauză; cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii, numărul de probe trimise pentru testarea virusului gripal. Până în prezent nu au fost raportate cazuri de gripă în judeţul Timiş.

Ca măsuri profilactice generale recomandate pentru populaţie sunt evitarea aglomeraţiilor şi a spaţiilor închise; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; aerisirea frecventă a încăperilor (săli de clasă, dormitoare, etc); spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun a mâinilor după ce strănutăm, tuşim. Creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume); aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare); îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului; evitarea staţionării în frig timp îndelungat; limitarea accesului vizitatorilor în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc; consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa in vederea instituirii tratamentului de specialitate, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel