REPER pleacă în cursa pentru alegerile locale cu o listă completă de candidați la Primăria Timișoara, dar și în Lugoj și localitățile periurbane puternice din jurul orașului de pe Bega. Raul Olajos, actual consilier județean, fostul șef al PLUS Timiș și fost copreședinte al USR-PLUS, se va lupta cu Nicolae Robu sau Dominic Fritz pentru scaunul de primar al Timișoarei.
Filiala din Timiș a Partidului Reînnoim Proiectul European al României (REPER) și-a finalizat selecția candidaților pentru alegerile locale programate pe 9 iunie, în conformitate cu procedurile partidului și legislația în vigoare. Candidații au fost oficial confirmați de Biroul Național al partidului.
Raul Olajos, un consilier județean cu o bogată experiență în management și contabilitate financiară de peste două decenii, fost președinte al PLUS și co-președinte al USR-PLUS Timiș, a fost desemnat candidatul pentru funcția de primar al municipiului Timișoara.
Lansarea oficială a candidaturii sale este programată pentru 21 aprilie, la eveniment fiind așteptați și copreședinții naționali ai partidului – europarlamentarii REPER Dragoș Pîslaru și Ramona Strugariu.
În perioada următoare, Raul Olajos își va prezenta viziunea și planurile pentru dezvoltarea orașului Timișoara.
Pe lângă candidatul pentru Primăria Timișoara, REPER a anunțat și o listă completă de candidați pentru funcția de consilieri locali. Această listă este condusă tot de Raul Olajos, urmat de alți nouă candidați precum Bianca Luca, Andrei Meșter, Patricia Blidariu, Harry Müller, Daniela Lăcătușu, Flavius Gligor, Arabela Stoicănescu, Răzvan Lucian Cătău și Diana Maftei, conform DeBanat.ro.
Pentru alte orașe din Timiș, REPER a desemnat candidați precum Anca Micșa-Oprea pentru Primăria Lugoj, actualul City Manager al municipiului, și Cristian Răducă pentru Primăria Șag. În Dumbrăvița, Radu Vlădescu, consilier local și antreprenor, va intra în cursa electorală.
Partidul va prezenta, de asemenea, liste complete de candidați pentru Consiliul Județean, avându-i în frunte pe cei doi copreședinți – Cristian Răducă și Anca Micșa-Oprea, urmați de Dănuț Petrișor Tamaș, actual consilier județean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu