Randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile guvernamentale pe zece ani emise de mai multe state din zona euro au crescut luni până la niveluri fără precedent în ultimii zece ani, după anunţul victoriei extremei drepte la alegerile legislative din Italia, informează AFP.
De exemplu, randamentele pentru obligaţiunile franceze pe zece ani au urcat luni în jurul orei 13:30 (11:30 GMT) până la 2,71%, un nivel nemaiîntâlnit după luna iunie 2012. Această creştere intervine în aceeaşi zi în care Guvernul francez şi-a prezentat proiectul de buget pentru 2023, conform căruia anul următor intenţionează să împrumute de pe pieţele financiare o sumă record de 270 de miliarde de euro.
Randamentele pentru obligaţiunile emise de statul italian pe zece ani au urcat şi ele până la 4,52%, cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2013, în timp ce randamentele pentru titlurile de stat emise de Germania pe zece ani au urcat până la 2,12%, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna decembrie 2011.
De la începutul anului, dobânzile la care se împrumută statele din zona euro sunt în creştere rapidă, din cauza înăspririi politicii monetare a Băncii Centrale Europene, care luptă împotriva unei inflaţii care a atins un maxim istoric de 9,1% în luna august în zona euro.
Însă această creştere rapidă riscă să agraveze situaţia economică din Europa, regiune a cărei economie este deja ameninţată de explozia preţurilor la energie.
"La acest cocktail din ce în ce mai neplăcut, numai lipsea decât riscul politic, care a venit în week-end", susţin analiştii de la firma de gestionare de active Apicil.
Partidul postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia) s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia. FdI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, astfel că liderul formaţiunii Giorgia Meloni a revendicat conducerea următorului guvern.
"Principala îngrijorare a investitorilor cu privire la Meloni este dacă noul guvern italian de extremă dreaptă se va îndepărta de reformele adoptate de Draghi, care au permis Italiei să obţină sprijinul UE", a spus Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank.
Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut luni pentru a treia sesiune consecutiv, din cauza extinderii temerilor privind perspectivele economiei mondiale, deşi acţiunile italiene au avut o evoluţie peste aşteptări, după ce liderul extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, ar urma să devină premier, în urma victoriei în alegerile legislative de duminică, transmite Reuters.
Luni dimineaţa, indicele STOXX 600 înregistra un declin de 0,3%, extinzând scăderea de săptămâna trecută, după ce datele dezamăgitoare din zona euro au indicat că regiunea se îndreaptă spre recesiune. De asemenea, investitorii sunt îngrijoraţi că majorările de dobânzi vor afecta evoluţia economiei mondiale.
Acţiunile companiilor din domeniul petrolului şi gazelor au scăzut cu 1,1%, în timp ce titlurile firmelor miniere au înregistrat un recul de 1,2%, în urma reducerii preţurilor la ţiţei şi metale, din cauza îngrijorărilor legate de recesiune.
Indicele principal DAX ar Bursei din Germania a scăzut cu 0,07% luni dimineaţa, în timp ce la Bursa de la Londra indicele principal FTSE 100 a deschis în creştere, cu 0,5%, iar indicele FTSE 250 a scăzut cu 0,7%. Luni, lira sterlină s-a depreciat cu aproape 5%, până la 1,0327 dolari, cel mai scăzut nivel din 1985.
Indicele FTSE Mib al Bursei de la Milano a urcat cu 0,7%, în urma creşterii acţiunilor financiare, după victoria în alegeri a extremei drepte italiene.
Pieţele financiare din Europa vor analiza cu atenţie primele decizii ale viitorului premier Giorgia Meloni, începând cu persoanele desemnate la conducerea ministerelor, ţinând cont de trecutul ei eurosceptic şi poziţia ambivalentă a aliaţilor săi faţă de Rusia, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News