Forţele aeriene israeliene s-au întors pentru prima dată în România de la accidentul de elicopter din 2010, pentru a desfăşura un exerciţiu aviatic comun, se anunţă într-un comunicat al armatei israeliene, publicat luni.
Prăbuşirea, vara trecută, a unui elicopter Sikorsky a provocat moartea a şase militari israelieni şi a unui soldat român. Echipele Sikorsky nu au participat însă în această vară la exerciţiul comun organizat în România.
"În ultimul an, prietenia dintre noi a devenit o frăţie. Această cooperare este extrem de importantă pentru noi", a declarat generalul de flotilă aeriană român Alexandru Găluşcă, referindu-se la cooperarea strategică româno-israeliană.
La începutul lui august, forţele aeriene israeliene au trimis escadroane Hercules în România pentru a participa la acest exerciţiu care a avut loc în Munţii Carpaţi, unde s-a produs accidentul din 2010.
În cele două săptămâni de exerciţii aviatice, escadroanele Hercules au deprins navigaţia în zonă muntoasă, cu o topografie complexă şi nefamiliară şi cu vreme schimbătoare.
"Hercules a fost construit intenţionat ca avion tactic de transport, ceea ce înseamnă că avionul survolează teritorii neprietenoase şi transportă luptători", a declarat maiorul Roey, comandantul escadronului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu