Primele preavize care vizează restructurările din MAI au început să fie date la Jandarmerie şi IGSU

jandarmerie
jandarmerie

Personalul contractual din Jandarmerie şi IGSU, precum şi soldaţii încadraţi la Pompieri şi gradaţii voluntari vizaţi de restructurare au început să primească preavizele, iar situaţia restului de angajaţi din MAI până la numărul total aprobat de Guvern urmează să fie clarificată zilele următoare.

De altfel, vineri dimineaţa, sindicaliştii din MAI au avut o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai conducerii ministerului, care a acceptat autosuspendarea angajaţilor care vor să lucreze în alt domeniu pe o perioadă determinată. De asemenea, este agreată şi ideea ca din comisiile pentru eventualele evaluări ale angajaţilor din minister să facă parte şi reprezentanţi ai sindicaliştilor.

Cu toate acestea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu s-a stabilit dacă cei care acceptă să se pensioneze vor primi compensaţii.

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor pe anul 2011, se arată într-un comunicat remis de MAI.

Potrivit MAI, actul normativ prevede acordarea ajutorului pentru poliţiştii şi cadrele militare, care încetează raporturile de muncă cu ministerul sau trec în rezervă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Potrivit dispoziţiilor, dacă persoanele în cauză sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii, beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar/poliţist, calculat în funcţie de salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate (50% din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între 1 şi 5 ani, 55% din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între 5 şi 15 ani inclusiv, respectiv 60% din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă de peste 15 ani).

Citeşte şi:

Guvernul a decis: aproape 8.000 de angajaţi din MAI vor fi disponibilizaţi. Absolvenţii promoţiei 2011 stau pe tuşă până la 1 ianuarie 2012

De asemenea, Ordonanţa de Urgenţă prevede exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare pentru poliţiştii şi cadrele militare care solicită încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie sau la cerere, anterior datei aplicării măsurilor de reducere a numărului de posturi. "Este de precizat faptul că decizia privind exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare a fost luată în urma dialogului social avut cu sindicatele", subliniază reprezentanţii ministerului, în comunicatul transmis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel