EXCLUSIV  Primul ajutor la accidentele AUTO. Paşii pe care trebuie să îi ştie toţi şoferii

Virgil Mihailovici este preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Auto. Sursa Pixabay
Virgil Mihailovici este preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Auto. Sursa Pixabay

Virgil Mihailovici, preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Auto, a explicat care sunt paşii care trebuie urmaţi atunci când suntem martorii unui accident rutier cu victime şi cum putem interveni. 

Este de menţionat, însă, că acestea sunt măsuri care pot fi urmate în situaţii ideală, dar şi că pot fi făcute de persoane cu stăpânire de sine. În continuare, apelarea serviciului de urgenţă 112 şi chemarea la faţa locului a unor specialişti este cea mai bună măsură. 

"Sunt nenumărate scenarii. În primul rând, lumea se teme să intervină, deşi industria auto, din 2004, a făcut în aşa fel încât să nu mai existe pericol de explozie. Există o supapă care opreşte scurgerea de combustibil spre compartimentul motor în caz de accident. Aşa că nu mai există risc de incendiu. Decât dacă este vreo defecţiune tehnică sau mai e puţin carburant pe conducta de alimentare. Dar nu are cum să explodeze, în mod normal", a declarat Virgil Mihailovici pentru DC NEWS. 

Primul ajutor în şcoala de şoferi, o ILUZIE 

"Noi nu facem pregătire pentru primul ajutor în şcoala de şoferi. Este o iluzie că ne închipuim că putem acorda primul ajutor în caz de accident, pentru că nu ne învaţă nimeni cum ar trebui de fapt să intervenim. Plus că sunt nenumărate situaţii în care ne putem găsi. Vă dau un exemplu concret. Cu 30-40 de ani în urmă, când se făceau teste de coliziune, se loveau două vehicule. Astăzi, se fac computerizat până la 3000 de teste, pe baza rezultatelor din trafic, adică a accidentelor înregistrate, şi tot nu sunt suficiente ca să acopere situaţiile din realitate. Aşa că e foarte greu să intervii în mod ideal. 

De asta vin cei de la ISU la accidente, pentru că au echipamente specializate. Acea cutie de siguranţă a maşinii, cadrul, nu poate fi desfăcut simplu", a mai spus preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Auto. 

Paşii de intervenţie, în situaţii ideale 

"Dacă reuşim să deschidem uşa maşinii, ceea ce e puţin probabil, mereu trebuie văzut dacă jos, la tibie, picioarele au hemoragii şi fracturi. Pentru că pedalierele sunt făcute ca la impact să sară. Altfel, atunci când ne proptim în volan şi pedale, nu putem evita ca picioarele să se ducă sub tabloul de bord. Astfel, se taie tibia şi se produce fractură şi hemoragie. Dacă hemoragia e abundentă, trebuie să ne ocupăm de asta prima dată. Cu o haină sau ceva trebuie să oprim hemoragia. 

În al doilea rând, trebuie să vedem dacă victima respiră. În al treilea rând, trebuie fixat capul. În momentul în care îl mişti de acolo, singurul lucru mobil din tot corpul este capul, care e fixat de şira spinării. Capul trebuie fixat din spate, adică de pe banchetă. După, dăm spătarul pe spate şi încercăm, fie singuri, fie cu un ajutor, să scoatem victima afară şi să continuăm acordarea primului ajutor. 

Dar astea sunt doar lucruri generale. E foarte dificil şi lumea în general se fereşte să facă asta", a conchis Virgil Mihailovici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel