Primul antrenor care REFUZĂ Rapidul. "Nu mă pot risca acum"

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Rapidul a fost refuzat de un antrenor cu nume legendar în Giuleşti. Acesta a afirmat că nu se simte pregătit pentru a-i prelua pe alb-vişinii. 

„Dacă mă întrebați pe mine, propunerile mele de antrenori la Rapid ar trebui să fie Dan Alexa și Marius Șumudică. Alexa, pentru că el cunoștea mai bine nucleul de jucători și era mai natural să-l lași să-și continuie munca. Dacă nu, Șumudică, pentru că el mereu a spus că nu contează sau că nu se pune problema de bani ca să antreneze Rapidul. Acum ar fi un moment bun să îl aduci.

Eu sunt un antrenor asumat și nu pot nega că am fost sunat de Victor Angelescu, dar, la acel moment, nu puteam să am o negociere, pentru că nu erau încheiate conturile cu fostul staff tehnic și nu mi s-ar fi părut corect și nici colegial. Dar eu sunt și un antrenor chibzuit și trebuie să recunosc că nu mă pot risca acum, mai ales că e vorba de Rapid, de un club mare, să reconstruiesc o echipă oricum. Trebuie să aduci jucători de valoare într-un timp foarte scurt și cu un anume buget. Și nu mai e timp de pași calculați. Nu mi se pare normal să vorbim că punem antrenori că vor unii sau alții să aibă un trecut anume. «Rapidismul», «petrolismul» sau altele nu-și au locul la antrenori. Trebuie să fie cineva competent, că degeaba e rapidist dacă nu”, a spus Marius Măldărășanu, pentru ProSport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel