Vineri, 10 mai 2024, începe campania electorală.
Ciprian Ciucu, actualul primar de la Sectorul 6, începe campania electorală astăzi, la ora 23.50.
Așadar, la 23:50, în Sectorul 6, liberalii vor fi în stradă pentru a începe oficial campania electorala. Lansarea se va face în prezența președinților PNL București și PNL Sector 6, Sebastian Burduja și Ciprian Ciucu.
„Începe Schimbarea Bucureștiului alături de echipa care a demonstrat deja că se poate, echipa PNL Sector 6”, a transmis PNL.
În data de 10 mai va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00. Pe 9 iunie, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, şi se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22,00
Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23.59.
După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale şi pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News