Primul capitol din Legea sănătății, publicat pe site-ul ministerului

doctor
doctor
Ministerul Sănătăţii va posta astăzi pe pagina de web, secţiunea Forum Reforma în Sănătate, primul capitolul scris a noii Legi privind reforma sistemului sanitar care se referă la organizarea şi funcţionarea spitalelor.”Acest prim capitol a fost elaborat în urma propunerilor care au rezultat din dezbaterile și conferințele organizate la începutul acestui an cu organizațiile profesionale, sindicale, politice și cu reprezentanții societăților civile.”, informează Ministerul Sănătății Titlul referitor la organizarea și funcționarea spitalelor are drept scop introducerea conceptului de autoguvernare a spitalului prin creșterea libertății manageriale care să permită eficientizarea activității.Prin prevederile acestui capitol se urmărește:1. Crearea posibilității reorganizării spitalelor, ca Fundații, unități nebugetare, non profit, de utilitate publică. Decizia reorganizării aparține actualului administrator al spitalului care devine membru fondator unic al Fundaţiei. 2. Reducerea birocrației prin coborârea nivelului de decizie la nivelul conducerii spitalului. Aceasta va avea libertatea de a decide, fără aprobări superioare, asumându-și responsabilitatea și respectând reglementările Ministerului Sănătății privind organizarea și funcționarea spitalelor, asupra: a. angajării de personal, în conformitate cu normativele în vigoare, fără aprobarea Ministerului Sănătății sau alte constrângeri actuale; b. utilizării la capacitate maximă a resurselor tehnice și umane din spital prin acordarea asistenței medicale în regim privat, la cererea pacienților c. atragerii de investiții private în spitalul public pentru creșterea calității serviciilor medicale, ceea ce va permite o competiție reală cu spitalele private d. remunerării medicilor și personalulului medical în funcție de calitatea, complexitatea și volumul activității, pe baza rezultatelor obţinute e. realizării de parteneriate public-privat, în vederea dezvoltării capacității de asistență medicală și creșterii calității serviciilor medicale 3. Pacienții vor beneficia de: a. creșterea calității serviciilor medicale ca urmare a: i. competiției cu sectorul privat și atragerii de investiții suplimentare din sectorul privat ii. cointeresării personalului medical prin suplimentarea veniturilor b. reducerea plăților informale c. facilitarea dezvoltarea asigurărilor voluntare de sănătate ca urmare a dezvoltării asistenței medicale în regim privat în cadrul spitalului public 4. Clarificarea clasificării spitalelor prin excluderea criteriului teritorial de clasificare și definirea categoriei de spital în care se desfășoară învățământul medical; 5. Posibilitatea universităților de învățământ medical de a avea în administrare spitale în care se desfășoară învățământ medical. ”Am solicitat reprezentanților spitalelor publice și private să analizeze textul documentului și să facă propuneri de completare sau modificare a acestuia până miercuri 11 aprilie a.c.” a declarat Vasile CEPOI, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel