Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat cum se pot infecta copiii cu COVID-19 în școli și ce măsuri ar trebui luate pentru a preveni apariția focarelor de coronavirus.
"Știm că principalul vector pentru a transmite SARS-CoV-2 de la un om infectat la altă persoană îl reprezintă picăturile de salivă. Mai mici sau mai mari, in funcție de intensitatea vorbirii, de strănut sau tuse precum si de funcția respiratorie, respectiv de înălțimea persoanei infectate.Vorbirea articulată (așa cum se presupune că va fi într-o oră normală, la școală) produce particule mari, cu dimensiune peste 10 microni. Imensa majoritate a acestor particule sunt reținute de orice fel de mască, pusă la gura unui elev. Chiar și cele artizanale sunt eficiente pentru a limita răspândirea către alții, de la un infectat asimptomatic. Strănutul, tusea, țipatul sau cântatul accentuează transmiterea unor particule mici, prin mecanismul de vibrație laringiană (oscilatia corzilor vocale) și respectiv prin modul de expulzare bruscă a fluidului bronșic (din cele mai mici căi aeriene). Dar și aceste particule pot fi "barate" parțial de o mască, eventual de o vizieră de plastic.Dacă merg la școală copiii, aparent sănătoși, purtând orice fel de mască și dascălii ce au comorbidități purtând mască medicală și vizieră, atunci nu vor apărea noi focare COVID19 odată cu începerea școlilor", a scris medicul Mihai Craiu pe pagina "Spitalul Virtual pentru Copii".
Medicul a menționat că școala este necesară copiilor, dar trebuie luate o serie de măsuri pentru prevenirea infectărilor. Printre acestea ar fi aerisirea claselor, spălatul frecvent pe mâini și dezinfectarea suprafețelor. Potrivit medicului, dacă toate măsurile de prevenție vor fi respectate, iar părinții nu vor aduce copii bolnavi la școală, riscul de contractare a coronavirusului nu va fi unul ridicat.
Cum putem să ne imbolnăvim de COVID-19 într-o școală din România - scurt îndreptar pentru părinți, dascăli și...
Publicată de Spitalul Virtual pentru Copii pe Sâmbătă, 22 august 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News