Primul hotel de șapte stele din Europa, gata în 2013. Află unde va fi situat

Bahia_Fenicia
Bahia_Fenicia

Primul complex hotelier de șapte stele din Europa urmează să fie construit în Spania, în Andalucía (Almuñécar, Granada), conform publicației economice Cinco Dias. Lucrările vor începe în luna octombrie a acestui an. Investiția se va ridica la 230 de milioane de euro, iar complexul hotelier va include 200 de apartamente de lux. Promotorul acestui proiect este compania daneză Bahía Fenicia Residencial.

Directorul companiei, Jesper Brinkmann, a spus că viitorul hotel va avea circa 600 de angajați și că lucrările se vor desfășura în trei etape, prima fază urmând să se încheie la finalul lui 2013, când vor fi gata 180 de camere, inclusiv 50 de apartamente private. A doua și a treia etapă va consta în construirea a 200 de locuințe, ”de acceași înaltă calitate ca și hotelul”, care vor fi gata în intervalul 2014-2015. Managementul hotelului va fi asigurat de Banyan Tree Holdings din Singapore. Compania asiatică operează 30 de hoteluri și 60 de centre spa, inclusiv trei terenuri de golf, printre cele mai luxoase din zona Asia-Pacific.

Viitorul hotel de șapte stele dorește să promoveze Spania ca o destinație turistică de lux, care să fie atractivă pentru piața asiatică, în special pentru cea chineză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel