Primul interviu al președintelui ales, Klaus Iohannis

Klaus Iohannis promite SCHIMBARE. În primul interviu după alegerea sa în funcția de președinte al României, Klaus Iohannis a vorbit despre alegeri, clasa politică, justiției și rolul României în UE și NATO. 

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Klaus Iohannis a spus că mobilizarea populației a fost una exemplară, iar rezultatul istoric. "Cred că am depășit toate prejudecățile legate de modul în care arată și se face politică în România. Și oamenii au înțeles acest lucru și vor o schimbare.", a spus Klaus Iohannis. Despre cum va arăta țara după alegeri, președintele ales spune: "În termeni concreți viziunea mea este aceea a unei țări puternice și prospere, în care toată lumea își face treaba, unde proiectele sunt duse până la capăt, unde legile sunt aceleași pentru toată lumea, unde politicienii și instituțiile au rolul de a lucra pentru oameni. Împreună putem construi România pe care ne-o dorim. În campanie am vorbit despre 11 puncte care necesită consens politic și social. Printre ele, viziunea mea despre sistemul public de sănătate, educație, pensii și economie."

Primul succes al lui Iohannis ca președinte

"Cred că președintele joacă un rol central în garantarea independenței justiției, și asta include continuarea luptei împotriva corupției. Aceste chestiuni sunt importante pentru democrația din România și trebuie înteleasă atât de guvern cât și de partidele politice. Indiferent de cine deține majoritatea la un moment dat, aceste lucruri necesită consens politic nu doar la nivel declarativ. În primul discurs de după alegeri am cerut partidelor politice să demonstreze, prin decizii concrete, că au înteles votul din 16 noiembrie. Asta înseamnă revocarea legii privind amnistia și grațierea și acordul pentru ca justiția să își continue cursul în privința membrilor Parlamentului. Acest lucru s-a întâmplat în doar două zile de la alegeri, ceea ce înseamnă că schimbarea e posibilă.", a adăugat Klaus Iohannis. 

Moment istoric la Palatul Regal. Gestul unic al Regelui Mihai. Ce a apărut deasupra sa- GALERIE FOTO

Despre situația din Ucraina, spune că va "urmări și consolida direcția actuală a politicii externe: parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, rolul și poziția României din cadrul NATO precum și rolul și poziția în cadrul Uniunii Europene. În ceea ce privește contextul geopolitic, România trebuie să acționeze ca un partener serios, de încredere, pe care aliații pot conta."

Cât în ceea ce privește relațiile cu Germania, "se vor dezvolta. Dar nu doar relațiile cu Germania. România trebuie să profite de oportunități și să își consolideze poziția pentru a avea un nivel în Uniunea Europeană.".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel