Președintele Klaus Iohannis a anunțat că dacă măsurile impuse de Guvern nu se respectă, vor urma altele mai drastice.
Județul Maramureș nu a mai așteptat și a instaurat măsuri mai drastice în încercarea de a combate răspândirea noului coronavirus. Este primul județ al României care intră în carantină.
Prefectul județului, Nicolae Silviu Ungur, a precizat că măsurile vor intra în vigoare de mâine, 25 martie și vor fi valabile până pe 15 aprilie.
„Așa este structura cetățenilor din județul nostru. Nu doresc să nu se întâlnească, nu doresc să nu socializeze, nu doresc să stea în grupuri mai mici de 3. Avem o problemă din acest punct de vedere și am considerat că riscul este mult prea mare”, a precizat prefectul județului, în cadrul unei intervenții la postul de televiziune Digi 24.
Oamenii nu vor mai avea restricții doar între orele 22:00 și 06:00 ci și pe timpul zilei. Măsura va limita astfel ieșirile inutile. Cei care merg la cumpărături, la farmacie sau la serviciu, vor putea în continuare circula. Prefectul a explicat că persoanele care se deplasează pe traseul spre serviciu și înapoi spre casă vor trebui să dețină o adeverință de la angajator.
Totodată, persoanele peste 60 de ani trebuie să își facă cumpărăturile numai dimineața până la ora 11:00 iar magazinele de alimente vor trebui să aibă un program special pentru aceste persoane, între orele 07:00 și 11:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu