Primul mare eșec din mandatul lui Grindeanu. Așa se întâmplă când nu dai nicio șansă constructorilor români

Grindeanu
Grindeanu

Sorin Grindeanu pune cruce drumurilor din România. Tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Piteşti nu va fi gata la timp, în luna decembrie a acestui an, aşa cum e prevăzut în contract.

Cristian Pistol, omul lui Sorin Grindeanu de la CNAIR, se mândrea pe Facebook că a reziliat contractele unor constructori români, în ceea el numea „o zi bună pentru infrastructură”. În aceeași postare, lăuda firme austriece și italiene. (Vezi aici mai multe despre subiect)

Iată că fix o firmă italiană „le-a cam dat țeapă”. Și cine suferă? Noi, românii.

Avem primul mare eșec legat de proiectul Tronsonului 1

Drumul expres Craiova – Pitești nu se va finaliza la timp, precum era stabilit în perioada prevăzut în contract.

Italianul Tirrena Scavi, cel care se ocupă de construirea Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Piteșt, a ajuns doar la 50% din stadiu fizic de execuție. Acesta dispune în prezent, doar de 17 km.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a arătat că pentru Tronsonul 1 deja a fost emis primul certificat negativ. Ministrul a menţionat că această companie are în prezent trei proiecte în desăşurare în România, centura Bucureşti, centura Timişoara şi tronsonul1, iar „niciunul dintre aceste proiecte nu merge cum trebuie”.


„Pas important pentru fluidizarea circulației rutiere pe relația Pitești-Craiova!Vor fi dați saptămâna viitoare în folosință încă 21,35 de km din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești.Practic cei aproape 40 de km ai acestui tronson vor asigura inclusiv varianta de ocolire a municipiilor Slatina și Balș.Odată evitate aceste localități extrem de aglomerate de pe traseu, drumul între Pitești și Craiova va putea fi parcurs într-un timp considerabil mai scurt și în condiții de siguranța mult mai mari.Am încredere în constructorul român că va demonstra aceeași seriozitate și în privința tronsoanelor 3 și 4, la care lucrează. Nu pot spune același lucru despre constructorul italian al tronsonului 1, care în continuare înregistrează întârzieri.

Este evident că în acest ritm nu va finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an. Dacă nu iși îmbunătățeste mobilizarea, acesta va suporta consecințe contractuale severe.Vreau să ia foarte în serios acest avertisment și sper să nu fiu nevoit să îl pun în aplicare!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

VEZI ȘI: Grindeanu continuă seria sfaturilor ”salvatoare” din Guvern. Pasagerii care se urcă în trenuri să bea apă, suc sau ce vor ei, în caz că vor rămâne în câmp. Poate era mai bine ceai de tei

Un tren a rămas în câmp timp de patru ore, fără explicații și fără apă pentru călători. Anul trecut PSD vorbea despre ”plecat acasă”, astăzi ne dă sfaturi salvatoare: să bem apă... apa pe care ne-o cumpărăm când ne urcăm în tren. 

După fostul ministru al Agriculturii, care ne-a spus să mergem mâncați bine la cumpărături, ca să nu facem risipă alimentară (de parcă problema n-ar fi fost alta, respectiv prețurile)... ”Am făcut un astfel de exerciţiu şi vă spun că am găsit şi soluţia. Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin. Le punem pe toate în frigider şi la finalul săptămânii umplem coşul cu produse agro-alimentare care ajung la gunoi”

După guvernatorul BNR, care ne-a spus să bem ceai de tei, pentru a ne calma în fața inflației... ”Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația este caracteristică perioadelor de criză, e de înțeles. Dar eu cred că autoritățile asta trebuie să transmită, mai calm. Am înțeles și eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei.”

După ministrul Energiei, Virgil Popescu, care ne-a indicat să stingem lumina pentru a economisi... ”Şi eu uit să sting lumina după ce ies din cameră, dar mă întorc! Cred că ar trebui să ne schimbăm uşor, uşor comportamentul, pentru că este spre binele nostru.”

După ministrul Mediului, Tanczos Barna, care ne-a spus să oprim apa la robinet când ne spălăm pe dinți sau să facem dușuri scurte... ”Sfaturile sunt cunoscute, lumea a auzit despre ele, dar nu ne gândim în fiecare zi să nu facem baie în cadă, să folosim dușul pe un timp cât mai scurt și fără a beneficia de plăcerea deosebită de a sta minute în șir sub duș. De a nu mai lăsa apa sau robinetul deschis în momentul în care ne spălăm pe dinți, de a nu uita robinetul să curgă, când nu avem nevoie de apă. Sunt foarte multe metode.” 

După ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care ne-a spus să ne schimbăm mașina pentru a economisi... ”Eu, unul, tocmai am renunțat la mașina pe motorină şi o să iau una pe benzină. Ați văzut că benzină s-a mai ieftinit. Un plin de motorină este în jur de 350 de lei”. VEZI CONTINUAREA AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel