Un tânăr în vârstă de 26 de ani, împuşcat într-o maşină luni seara, în timpul revoltelor de la Londra, a decedat, a anunţat marţi poliţia. De altfel, situaţia de la Londra şi din alte câteva mari oraşe britanice a scăpat total de sub control, după ce sute de tineri au vandalizat şi au jefuit magazine. Poliţia pare complet depăşită de situaţie.
Victima, care nu a fost identificată, a fost descoperită într-o maşină luni, în jurul orei 21.15 (23.15 ora României), în cartierul Croydon (sud), unde mai multe clădiri au fost incendiate în timpul violenţelor, a precizat poliţia într-un comunicat. Bărbatul a fost "spitalizat în stare gravă" şi a decedat marţi.
Doi tineri, care se aflau la faţa locului cu obiecte furate, au fost arestaţi, potrivit acestui comunicat. Acesta este primul mort de la începutul violenţelor din capitala britanică, la acest sfârşit de săptămână.
Situaţia de la Londra şi din alte câteva mari oraşe britanice a scăpat total de sub control, după ce sute de tineri au vandalizat şi au jefuit magazine. Poliţia pare complet depăşită de situaţie. Patrule de poliţie sunt mobilizate în toată capitala britanică, în încercarea de a preveni noi violenţe, după două nopţi de jafuri şi tulburări, în mai multe zone ale Londrei. Numeroşi ofiţeri s-au oferit voluntari, peste program, a anunţat Poliţia Metropolitană. Ministrul de interne şi-a întrerupt vacanţa şi s-a întors la Londra pentru a discuta cu poliţia.
Citeşte şi:
Scene şocante la Londra. Oameni jefuiţi şi obligaţi să se dezbrace în plină stradă – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News