Un bărbat din Rusia, care suferă de o boală incurabilă, va intra în istorie ca fiind primul beneficiar al unui transplant de cap, scrie dailymail.co.uk, care publică un interviu acordat de către acesta, în exclusivitate, publicaţiei online.
Publicitate
Valery Spiridonov a fost diagnosticat încă de la naştere cu sindromul Werdnig-Hoffman, o boală neuromusculară progresivă care se manifestă prin slăbirea muşchilor şi probleme musculare severe.
"Decizia mea este finală şi nu am de gând să mă răzgândesc", a afirmat Valery Spiridonov, exprimându-şi totodată încrederea totală pe care o are în acest proiect deosebit de ambiţios.
"Îmi e teamă? Sigur! Dar nu este doar ceva de speriat, ci şi foarte interesant. Trebuie să înţelegi că oricum nu prea mai am de ales. Dacă nu încerc asta, soarta mea va fi foarte tristă. Cu fiecare an, starea în care mă aflu se înrăutăţeşte", a afirmat Spiridonov.
CITEȘTE ȘI: Premieră în sistemul de sănătate. Oferă bolnavilor de inimă o şansă la viaţă
Potrivit dailymail.co.uk, Valery Spiridonov speră ca cel târziu anul viitor să poată fi efectuat transplantul de cap. Corpul pe care Spiridonov îl va primi aparţine unei persoane aflate în moarte cerebrală.
Chirurgul italian Sergio Canavero, directorul grupului Advanced Neuromodulation din Torino, şi-a propus să efectueze, în premieră, primul transplant de cap de la o persoană al cărei organism nu mai funcţionează la o alta cu organismul sănătos, dar fără funcţii cerebrale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu