Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată și construită integral în România.
Potrivit portalului iQool.ro, care citează pagina de Facebook a ambițiosului proiect, până în prezent ARCA a lansat două rachete stratosferice, patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv un balon de tip cluster și a primit două contracte guvernamentale cu guvernul român și un contract cu Agenția Spațială Europeană. Actualmente se ocupă de construirea EcoRocket – o rachetă semi-reutilizabilă, alimentată cu abur.
„Misiunile de lansare ARCA care includ operaţiuni navale sunt cel mai complex tip de misiuni pe care le desfăşurăm. Acestea necesită un efort excepţional de coordonare a operaţiunilor, în strânsă cooperare cu unităţi de marină si aviaţie militară si civilă, implicate în mod activ. Măsurile de siguranţă a lansării sunt excepţionale, iar noi ne mândrim cu un procentaj de siguranţă de 100%.
Cantitatea de informaţii prelucrate în timp real şi implementarea procedurilor pe parte navală si aeriană sunt extrem de solicitante. Pentru ca aceste lucruri să se desfăşoare în bune condiţii, tot personalul implicat parcurge un program de antrenament în şedințe de pregătire teoretică si practică pe tehnica de lansare si tehnica navală, antrenament care, în ziua executării misiunii, îşi arată importanţa vitală.”
În iunie 2021, ARCA non-profit va lansa EcoRocket, racheta proiectată şi fabricată integral în România, care va plasa pe orbită primul satelit românesc. Conform paginii de Facebook - Lansăm România, ţara noastră va deveni a 11-a ţară din lume care şi-a lansat propriul satelit şi a doua din Uniunea Europeană, după Franţa.
Prin lansarea EcoRocket, ARCA non-profit doreşte să câştige premiul de 10 milioane de euro oferit de Comisia Europeană. Premiul vizează stimularea industriei aerospaţiale europene pentru construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurător şi la un cost de lansare scăzut, potrivit Bucpress.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu