Primul SMS care a fost trimis vreodată va fi vândut sub forma unui NFT în Franța.
Primul SMS din istorie, transmis de operatorul britanic Vodafone pe 3 decembrie 1992, va fi scos la licitaţie marţi sub formă de NFT -+ bunuri digitale certificate care zguduie piaţa culturală -, în cadrul unei vânzări organizate de casa Aguttes din Franţa, relatează agenţiile AFP şi DPA, conform Agerpres.
SMS-ul (Short Message Service) este compus din 15 caractere şi conţine urarea Crăciun Fericit. Acesta a fost transmis de programatorul Vodafone Neil Papworth colegului său Richard Jarvis, care l-a primit cu ocazia petrecerii de Crăciun organizată de companie.
Viitorul cumpărător, care îşi va putea efectua plata în criptomonedă, va deveni proprietarul exclusiv al unei replici digitale şi unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume. Casa de licitaţie se aşteaptă ca SMS-ul să fie vândut cu o sumă cuprinsă între 100.000 şi 200.000 de euro.
Managerul de dezvoltare Maximilien Aguttes speră, însă, ca oferta finală să fie mai mare. "Acest prim mesaj text primit în 1992 este o mărturie istorică a progresului uman şi tehnologic, a spus el.
Operatorul Vodafone a declarat că va dona încasările obţinute în urma vânzării către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).
Aproape necunoscute în urmă cu un an, NFT-urile reprezintă un certificat de autenticitate pentru un obiect, virtual sau real, bazat pe tehnologia blockchain, un sistem inviolabil ce autentifică de asemenea tranzacţiile de schimb de criptomonede.
Un NFT este unic şi nu poate fi schimbat cu un echivalent, de unde şi denumirea de Non-Fungible Token (jeton nefungibil).
NFT-urile reprezintă o nouă senzaţie pe piaţa de artă contemporană şi au devenit în doar câteva luni vedetele unor case de licitaţii importante, ajungând la preţuri de câteva milioane de dolari - recordul îi aparţine unei lucrări digitale a artistului american Beeple, vândută cu 69,3 milioane în martie de casa Christie's.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News