Montana devine primul stat din SUA care interzice aplicația TikTok.
Guvernatorul statului Montana a semnat miercuri legea care interzice TikTok-ul pe teritoriul său, marcând începutul unei bătălii legale care se va întinde probabil până la Washington, unde Congresul ia în considerare interzicerea acestei aplicaţii populare la nivel naţional, transmite AFP, citat de Agerpres.
"Pentru a proteja datele personale şi private ale utilizatorilor de Partidul Comunist Chinez, am interzis TikTok în Montana", a scris pe Twitter Greg Gianforte, guvernatorul republican al acestui stat din nord-vestul SUA, care are puţin peste un milion de locuitori.
TikTok este deţinut de grupul chinez ByteDance, iar mulţi parlamentari americani cred că platforma video vizionată de 150 de milioane de americani permite Beijingului să spioneze şi să manipuleze utilizatorii, acuzaţii pe care aplicaţia le-a negat întotdeauna.
Parlamentul din Montana adoptase la mijlocul lunii aprilie un text care cerea magazinelor de aplicaţii mobile (Apple şi Google) să nu mai distribuie TikTok începând cu 1 ianuarie 2024. Companiile vizate riscă amenzi de 10.000 de dolari pe zi pentru fiecare încălcare.
Această lege "încalcă drepturile cetăţenilor din Montana" în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, a reacţionat miercuri o purtătoare de cuvânt a TikTok, referindu-se la primul amendament al Constituţiei americane."Constituţionalitatea acestui text va fi decisă în instanţele de judecată. Vom continua să luptăm pentru utilizatorii şi creatorii TikTok din Montana", a declarat ea înainte de vot.
Pe lângă chestiunea datelor şi a dezinformării, aleşii din Montana acuză TikTok de efecte adverse asupra sănătăţii celor mai tineri (dependenţă, depresie). Anumiţi reprezentanţi democraţi le-au replicat că şi alte reţele de socializare, precum Instagram, merită să fie reglementate pe toate aceste subiecte.
Puternica asociaţie pentru drepturile civile ACLU a acuzat de cenzură statul Montana."Prin această interdicţie, guvernatorul Gianforte şi parlamentul din Montana calcă în picioare libertatea de exprimare a sute de mii de locuitori din Montana care folosesc această aplicaţie pentru a se exprima, a găsi informaţii şi a-şi promova mica afacere în numele sentimentelor anti-chinezeşti", a declarat Keegan Medrano, un oficial al filialei locale a ACLU.
Legea ar urma să fie invalidată dacă TikTok va fi achiziţionat de o companie americană (sau o ţară care nu este inamică a Statelor Unite). Casa Albă a sfătuit TikTok să caute acest tip de soluţie.
Administraţia preşedintelui Joe Biden discută cu Congresul despre mai multe proiecte de lege ce vizează interzicerea aplicaţiei, în contextul în care ordine similare, emise de predecesorul său, Donald Trump, eşuaseră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News