Cel mai complex transplant de faţă a fost realizat în Maryland, SUA, în cazul unei victime a unei împuşcături accidentale.
Richard Lee Norris, un american în vârstă de 37 de ani, a primit noi dinţi, limbă şi mandibulă, după o operaţie pe care medicii o numesc cel mai complex transplant facial. Reprezentanţii centrului medical al Universităţii din Maryland spun că Richard Lee Norris se simte bine după intervenţia care a avut loc săptămâna trecută şi a durat 36 de ore. După doar şase zile, bărbatul a început să-şi simtă faţa, să se spele pe dinţi şi să se bărbierească. De asemenea, şi-a recapatat mirosul, simţ pe care îl pierduse după accident. Este practic sfârşitul unui coşmar pentru omul care şi-a petrecut ultimii 15 ani din viaţă ascuns în spatele unei maşti şi care ieşea în public doar noaptea.În momentul în care Richard Lee Norris s-a trezit după o operaţie-maraton care a durat 36 de ore, a cerut o oglindă. Este o reacţie firească pentru un bărbat care a trăit cu chipul desfigurat. Richard a fost entuziasmat de noua sa înfăţişare. Faţa i-a fost complet refăcută, iar pentru a-i găsi un donator, doctorii au luat în calcul structura lui osoasă şi culoarea pielii.
Peste 150 de doctori, asistenţi şi alţi profesionişti s-au ocupat în mod direct de cazul lui Norris, informează Apropo.ro. Până acum, el a fost supus unui număr mare de intervenţii chirurgicale, dar niciuna n-a reuşit să-i redea înfăţişarea. Richard este a 23-a persoană care a fost supusă unui transplant de faţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu