Prin UVT, Timișoara din nou în top. Metarankingului academic 2020

Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția în Metaranking-ul Universitar ediția 2020, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național, cu un punctaj de 12 puncte, obținut în urma procesului de evaluare (cu 2 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2019).

Publicitate

Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private) dintre care doar 28 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. 

Similar edițiilor anterioare,  evaluarea universităților prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu vizibilitate internațională (prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.

Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 163 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2020. Ca urmare a procesului de evaluare, universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 69 de puncte dintr-un total de maxim 163 de puncte (42,33% din punctajul total). 

Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat peste 11% din punctajul total.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, remarcă importanța acestor rezultate de metaranking: „Am insistat în ultimii ani asupra unei idei rezultate din toate studiile academice, și anume pe faptul că centrul universitar timișorean contribuie cu rezultate și vizibilitate internațională, în contextul general al învățământului superior românesc, la un nivel mult superior comparativ cu nivelul finanțărilor publice anuale de care universitățile timișorene beneficiază an de an. UVT, mai ales, are o contribuție avansată la obținerea acestor rezultate, 12 din cele 18 puncte de evaluare din Metarankingul Universitar 2020 fiind aduse centrului nostru universitar de către Universitatea de Vest din Timișoara. Se validează, încă o dată, faptul că valoarea și prestanța academică din Timișoara, care au primit confirmări și prin Metarankingul Universitar 2020, sunt insuficient susținute prin bugetele publice pe care MEC le alocă universităților merituase de aici”.

Conform metodologiei utilizate, pentru Metaranking-ul Universitar 2020 au fost luate în considerare rezultatele și performanțele  universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN), Round University Ranking (RUR) și The Three University Missions (MosIUR).

Metaranking-ul Universitar 2020 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, asigurând continuitate viziunii inițiale, fiind elaborat și publicat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. Toate analizele prezentate pornesc de la datele disponibile pe website-urile ranking-urilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2020.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel