Principele Radu a discutat cu reprezentanții Invictus Italia: Apreciem munca voastră și a colegilor voștri din România

Principelui Radu i-a fost conferită, la Roma, decoraţia 'Gran Croce dell'Ordine al Merito Melitense' - Sursă foto: Instagram Familia Regală a României
Principelui Radu i-a fost conferită, la Roma, decoraţia 'Gran Croce dell'Ordine al Merito Melitense' - Sursă foto: Instagram Familia Regală a României

Principele Radu a discutat, în cadrul vizitei din Italia, cu reprezentanții Invictus.

Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu a discutat, luni, cu reprezentanţii Invictus Italia, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.

Evenimentul, la care au participat 12 reprezentanţi din cadrul Gruppo Sportivo Paralimpico Difesa (GSPD), a fost găzduit de Centro Alti Studi per la Difesa, prestigioasă instituţie italiană de învăţământ superior militar.

La întâlnire a fost prezent, din partea Ministerului Apărării Naţionale al României, generalul-maior Corneliu Postu, directorul Statului Major al Apărării.

Colonelul Pasquale Barriera, şeful Secţiunii Activităţi Sportive din cadrul GSPD, a făcut o scurtă prezentare a activităţii şi a rezultatelor deosebite obţinute de reprezentanţii Invictus Italia la importante competiţii sportive internaţionale, dar şi a principiilor care le guvernează activitatea.

La rândul său, Principele Radu a vorbit despre numeroasele activităţi sociale, sportive şi culturale pe care le dezvoltă militarii veterani Invictus din România, atât sub egida Ministerului Apărării Naţionale, cât şi în cadrul Asociaţiei Voluntarilor Invictus, căreia Alteţa Sa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj în anul 2014.

"Aceasta este prima întâlnire din prima zi a vizitei la Roma şi apreciez enorm prezenţa voastră aici. (...) În România este aceeaşi situaţie, familia Invictus este susţinută de Ministerul Apărării (...). De asemenea, societatea civilă (...), o organizaţie, voluntarii Asociaţiei Invictus, aflată sub patronajul meu, dar şi Comitetul Paralimpic (...). Trebuie să vă spun cât de mult apreciem munca voastră şi a colegilor voştri din România", a spus Principele Radu.

Au urmat discuţii care au vizat activitatea sportivă paralimpică în general, precum şi promovarea acesteia în scopul integrării depline a personalului cu dizabilităţi.

La finalul întâlnirii, Majestatea Sa Margareta i-a salutat pe militarii veterani italieni răniţi în teatrele de operaţii.

Ce alte întâlniri mai au ASR Principele Radu și MS Margareta, Custodele Coroanei Române

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu efectuează o vizită la Roma şi Vatican.

Programul mai include vizite la Ordinul Suveran de Malta, Crucea Roşie Italiană, Comitetul Paralimpic Italian şi Comitetul Olimpic Italian, precum şi vizionarea unor exponate despre Familia Regală a României la Muzeul Pietro Canonica. De asemenea, este programată o întâlnire cu comunitatea de români din Italia şi lansarea Jurnalului Reginei Maria, ediţia în limba italiană, editat şi tipărit la Editura Rediviva Milano.

Un punct important în program va fi audienţa privată cu Suveranul Pontif, urmată de vizite la Spitalul Pediatric Bambino Gesu al Sfântului Scaun, la un centru pentru primirea unor femei refugiate din Ucraina şi la sediul Comunităţii Sant'Egidio.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, aceasta este a opta vizită externă a Familiei Regale din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestăţii Sale şi a Principelui Radu (martie), a Principelui Radu în Ţările de Jos (aprilie), a Custodelui Coroanei la Londra (iunie), a Principelui Radu în Turcia (iunie) şi la Chişinău (septembrie), a Custodelui Coroanei la Londra (septembrie) şi în Republica Moldova (octombrie).

De asemenea, este a douăsprezecea vizită efectuată în Italia în ultimele două decenii, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel