Alteţele Sale Regale Principesa Margareta a României şi Principele Radu au spus la Antena 3, referitor la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia abdicarea Regelui Mihai ar fi un act de trădare, că acesta din urmă nu a fost rănit de cuvintele şefului statului şi că ceea i se întâmplă astăzi este doar "o joacă deplorabilă".
"A fost incredibil. Foarte calm, n-a simţit nimic. Regele Mihai nu a fost rănit de cuvintele Preşedintelui. A trăit prea multe în viaţa lui, a văzut prea multe ca să îl mai afecteze. Este senin", a declarat Principesa Margareta despre reacţia Regelui la declaraţia lui Traian Băsescu.
"Regele Mihai crede că are o misiune, că are de dus în spate o cruce şi o duce în orice fel de împejurare. Şi să fim serioşi, i-a întors spatele lui Hitler de două ori, ce se întâmplă astăzi este o joacă deplorabilă", a completat Principele Radu.
Principesa Margareta a României a adăugat că pentru ea Regele este ca un stejar. "Are rădăcinele adânc înfipte în ţara lui, iar crengile întinse spre Dumnezeu. Este foarte înalt şi foarte solid. O frumuseţe rară şi profunda. L-am văzut mereu aşa", a spus Alteţa Regală.
La rândul său, Principele Radu spune despre Regele Mihai că "are o dimensiune de care nu ştiu dacă este direct responsabil. Cred că i-a pus Dumnezeu ceva în fiinţă şi l-a făcut mesager pentru noi. Şi aceasta nu are legătură cu destinul lui, ci cu harul lui. Să ajungi cel mai longeviv om de stat din istoria României, să întorci la nesfârşit şi celălalt obraz atunci când eşti lovit, este peste puterile unui om. Prezentul care nu vede asta este un prezent orb. Noi suntem cei care pierdem, nu el. Prezentul românesc trece mereu pe lângă şansă", a conchis Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.
Citește și:
Principesa Margareta despre interzicerea Regelu Mihai în Parlament: Îmi stârneşte tristeţe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News