Principele Radu, vizită primită la Palatul Elisabeta. ''Trebuie susținută''

Principele Radu
Principele Radu

Mişcarea paralimpică trebuie susţinută, a subliniat principele Radu, care a primit vineri, la Palatul Elisabeta, membrii echipelor de fotbal pentru nevăzători din România, Grecia, Belarus şi Georgia, care participă la Buftea la un turneu de calificare la Campionatul European 2019.

"Oricât de curios ar părea, de imposibil din punct de vedere fizic, tinerii cu deficienţe de vedere pot să joace fotbal. Şi acest extraordinar de curajos sport a intrat în practica paralimpică românească recent, în urmă cu 7, 8 ani. Dar nu are importanţă vârsta lui, ci faptul că a fost îmbrăţişat cu atâta pasiune. (...) Am toată bucuria că mişcarea paralimpică are o urmă lăsată în aceste luni în societatea românească (deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE - n.r.)", a declarat ASR Radu.

El a adăugat că a pledat peste tot în Europa pentru susţinerea mişcării paralimpice.

"Am fost uneori chiar împreună cu jurnaliştii români în vizitele din capitalele europene şi am atins această chestiune şi la Lisabona şi la Madrid şi la Zagreb şi la Londra şi peste tot, încercând să spun că mişcarea paralimpică este şi ea un aspect al Uniunii Europene şi Bucureştiul ar trebui să devină capitala acestui sport pentru o vreme", a afirmat principele.

ASR Radu şi-a exprimat speranţa ca, în toamnă, la Londra, unde va avea loc finala Campionatului European de Fotbal pentru Nevăzători 2019, echipa României să urce pe podium.

Declarația vicepreședintelui Comitetului Național Paralimpic

La rândul său, vicepreşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Ciprian Anton, a exprimat aprecierea pentru susţinerea de care organizaţia beneficiază din partea principelui Radu.

"Alteţa Sa Regală ne ajută cu contacte şi ne ajută şi din punct de vedere financiar ca noi să avem condiţii foarte bune de antrenament, condiţii pentru sportivii pe care-i pregătim în eventuala calificare pentru Jocurile Paralimpice din 2020 de la Tokio. Alteţa Sa Regală are întotdeauna un aport foarte important din acest punct de vedere, iar pentru noi este foarte important ca sportivii noştri să beneficieze de cele mai bune condiţii de antrenament", a spus Ciprian Anton.

Mulţumind pentru invitaţie şi pentru suportul acordat organizării acestei etape a Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători 2019 la Bucureşti, David Stirton, iniţiatorul competiţiei sportive, a elogiat susţinerea de care beneficiază "tânăra echipă românească de fotbal".

În perioada 27 - 30 martie, are loc, la Centrul Naţional de Fotbal din Buftea, Turneul de calificare la Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători 2019, organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, Federaţia Româna de Fotbal, Federaţia Internaţională de Sport pentru Nevăzători şi Comitetul Naţional Paralimpic.

Vezi și: Casa Regală, vizită în Maroc. Mai mulți rectori și președintele COR, în delegație

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel