Principesa Irina, fica Regelui Mihai, și-a recunoscut vina. Ce condamnare va primi

Principesa Irina s-a prezentat, miercuri, în fața unei instanțe din SUA, aceasta recunoscându-și vina. Este vorba despre o parte din delictele legate de luptele ilegale de cocoşi, pentru care urma să fie judecată în statul american Oregon.

În schimbul recunoaşterii vinovăţiei, fiica regelui Mihai şi soţul său vor primi doar condamnări cu suspendare, potrivit unui acord încheiat cu procurorii. Sentinţa va fi pronunţată, oficial, la 22 octombrie.

Soţul său, fostul ajutor de şerif John Walker, şi-a recunoscut şi el vinovăţia pentru acelaşi delict. Procurorii au renunţat, în schimb, la celelalte acuzaţii: lupte ilegale de cocoşi şi încălcarea legii de protecţie a animalelor. Presa americană prevedea o înţelegere între acuzaţi şi parchet, deşi principesa nu a dorit să dea declaraţii.

Citește și: Presa americană: Cocoșii de luptă de la ferma fiicei Regelui Mihai erau drogați

În termenii acordului încheiat cu procurorii, principesa şi soţul său vor fi condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare. Ei riscau o pedeapsă maximă de cinci ani. Soţii Walker vor fi, însă, obligaţi să-şi vândă o parte din fermă şi să plătească guvernului 200.000 de dolari. Suma ar echivala cu profitul luptelor ilegale de cocoşi pe care le-ar fi organizat, deşi, după unele estimări, venitul ar fi fost mult mai mare.

În instanţă, principesa Irina a recunoscut că îi servea cu mâncare mexicană şi bere pe spectatorii luptelor cu cocoşi, aşa cum au raportat informatorii sub acoperire ai poliţiei. În acest timp, John Walker patrula înarmat proprietatea.

Citește și: Principesa Irina a cedat! Va pleda vinovat în instanță

În august, anul trecut, Principesa şi soţul ei au fost arestaţi preventiv. Judecătorul i-a eliberat, la scurt timp, însă le-a confiscat paşapoartele şi i+a obligat să poarte brăţări de supraveghere electronică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel