O colegă a prinţesei Leonor de Borbon a fost depistată cu COVID-19 şi, astfel, toată clasa a fost izolată.
Casa Regală a anunţat că moştenitoarea coroanei spaniole va rămâne 14 zile în carantină. Prinţesa Leonor are aproape 15 ani şi este elevă la o şcoală privată din Madrid.
Cazul de COVID-19 de la școala unde învață moștenitoarea oroanei spaniole a fost descoperit cu câteva zile înainte, potrivit presei spaniole, dar orele au fost suspendate de abia vineri. Conducerea liceului a transmis părinţilor să-şi ţină copiii acasă în următoarele două săptămâni.
Între timp, regele Felipe al VI-lea, regina Letiţia şi infanta Sofia vor fi testaţi şi vor urma recomandările sanitare, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu