Prințesa Maja de Hohenzollern susține că România dovedește că nu este o țară civilizată și că nu are maturitatea morală de a fi membră UE. Ea subliniază că uciderea câinilor denotă un comportament de oameni needucați, din Evul Mediu, care nu-și asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Prințesa Maja a adoptat 14 câini fără stăpân.
SCRISOARE DESCHISĂPrinţesa Maja de HohenzollernProtest împotriva masacrării câinilor fără stăpân în România, războiul împotriva câinilorStimați Judecători ai Curţii Constituţionale,Stimate Domnule Președinte Traian BĂSESCU,Stimate Domnule Prim-Ministru, Victor PONTAPrin prezenta protestez în numele a multor activiști pentru drepturile animalelor, dar și a numeroase persoane din străinătate, împotriva uciderii inumane, crude și brutale a câinilor fără stăpân în România.Vă rog să stopați acest măcel sângeros și furios asupra câinilor maidanezi. V-ați împins țara către un masacru sângeros, de o dimensiune greu de înțeles, în care mii de câini fără stăpân au fost împușcați, otrăviți, omorâți sau arși de vii! Acesta este motiv de consternare și proteste internaționale. Sute de mii de oameni din alte țări au semnat petiții de protest, ambasadele Romîniei sunt boicotate și au loc demonstrații în țări din toată lumea împotriva uciderii în masă a câinilor fără stăpân din țara dumneavoastră.România dovedește încă o dată că nu este o țară civilizată și că nu are maturitatea morală necesară pentru a fi membru al Uniunii Europene. Cu tot respectul, uciderea câinilor presupune să ne comportăm ca niște oameni needucați, din Evul Mediu, care nu își pot asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Nu câinii maidanezi sunt vinovați pentru faptul că sunt condamnați să trăiască o viață plină de suferință pe străzile României. Vina le aparține oamenilor care îi abandonează și îi aruncă în stradă, a celor care nu își sterilizează câinii și cărora nu le pasă de ei. În loc să vă asumați reponsabilitatea pentru aceste animale și să reduceți și să controlați populația canină într-un mod uman și eficient, printr-un program de sterilizare și campanii de adopții, nu faceți decât să îi pedepsiți de două ori, prin uciderea cu sânge rece. Între 2004 și 2009 au fost uciși peste 1 milion de câini în România! Acesta este un genocid asupra câinilor fără precedent în întreaga lume.Prin urmare, ați comis cea mai mare crimă din istoria animalelor.Și acum o luați de la capăt cu această dorință de sânge. Soluția nu este uciderea brutală a câinilor fără stăpân. Ați omorât deja atâția și totuși aceștia sunt în continuare pe străzi. Ar trebui să învățați și să înțelegeți că această problemă a câinilor fără stăpân se poate rezolva prin măsuri rezonabile, umane și civilizate. Există atâtea ONG-uri și activiști pentru apărarea drepturilor animalelor în România care au făcut o muncă extraordinară în ultimii ani și care au arătat cum se pot folosi măsurile de sterilizare și returnare și cum să fii responsabil față de animale. Faptul că în 2013 există încă o “lege a eutanasiei” în Europa mă lasa fără cuvinte, pe mine și pe mulți alții.Toate acestea se întâmplă sub ochii copiilor și adolescenților. Ce fel de oameni vor deveni, dacă de mici văd și învață cum câinii sunt omorâti și arși de vii, fără a avea o urmă de sentimente sau moralitate? Acești copii vor crește fără să mai aibă empatie și vor deveni adulți fără sentimente, care nu țin nici la animale, nici la oameni, și se vor comporta corespunzător. Modul agresiv și brutal în care oamenii se comportă unii față de alții este deja evident în multe locuri în România. Dumneavoastră decideți cum va arată societatea dumneavoastră mâine și ce imagine va avea România. Astazi România este denumită „țara morții și a ucigașilor de câini ” și „Auschwitz-ul câinilor ”. În final, trebuie să opriți abuzul asupra folosirii banilor contribuabililor din România, dar și a banilor europeni, folosiți pentru a ucide cu lașitate animalele fără stăpân. Există oameni în România care au dezvoltat un model de afacere perfidă, în care hingherii, municipalitățile și primarii câștigă milioane de euro din uciderea animalelor fără stăpân. Opriți acest abuz asupra banilor publici și folosiți banii cetățenilor români și fondurile europene pentru a construi politici sociale, un sistem de sănătate și educațional mai bune. Pentru a crea o societate civilizată și o țară care va fi respectată în lume, o societate în care oamenii pot fi civilizați unii cu alții.Uniunea Europeană nu a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru ca dumneavoastră sa porniți un război împotriva nevinovatelor animale fără stăpân.Cu sinceritate și cu respect către toți oamenii din România carora le pasă de animale,Prinţesa Maja de Hohenzollern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News