Înnebunită după covrigii româneşti, pe care îi păstrează în geanta sa din Bucovina, Eleonore de Schaumburg-Lippe apare ca o femeie nonconformistă, pe care nu ai confunda-o nicicând cu o prinţesă.
Prințesa Eleonore-Christine de Schaumburg-Lippe (Eleonore-Christine Eugenie Benita Feodora Maria), născută în 1978, este fiica prințului Waldemar de Schaumburg-Lippe, și descendentă a lui Frederick al VIII-lea al Danemarcei. Chiar dacă face parte din Familia Regală Daneză, legile din Danemarca nu îi permit să moştenească tronul țării, pentru că nu este descendenta lui Christian al X-lea. Cu toate acestea, este în linia de succesiune la tronul britanic, fiind descendentă a lui George al II-lea al Marii Britanii, prin fiica acestuia, regina Louisa a Danemarcei și Norvegiei.
Prințesa Eleonore a vizitat astăzi Policlinica de geriatrie Ana Aslan, unde a înmânat cadouri bătrânilor din această unitate medicală, în numele țării sale, care a oferit de-a lungul timpului sprijin geriatriei românești. A lăsat să se vadă adevăratul spirit nordic, venind la mijlocul lui decembrie îmbrăcată într-o rochie subțire și cu mânecă scurtă. Ca un adevărat turist a făcut poze la tot ce i s-a părut surprinzător, mai ales la aparatura din secția de fizioterapie, unde a rămas uimită de aparatura veche de aproape o sută de ani, care încă mai funcționează. Prin firea sa deschisă, modestă și amabilă, le-a câștigat imediat încrederea bătrânilor din policlinică. A trecut emoționată prin fața numeroaselor tablouri cu Danemarca, prezente în toată policlinica. Pe lângă cadourile din partea Ambasadei Danemarcei, prințesa a oferit din partea sa și un cadou în bani bătrânilor. A promis că va continua ea însăși suportul pe care l-a demarat Ambasada Danemarcei. Nonconformismul prințesei a fost remarcat și la plecarea de la Ana Aslan, mergând spre locul în care este găzduită pe jos, în ciuda mașinii de corp diplomatic parcată în curtea policlinicii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News