Prințul Harry i-a stricat planul tatălui său, după înmormântarea Prințului Philip.
Interviul Prințului Harry și a lui Meghan Markle pentru Oprah Winfrey nu a fost privit cu ochi buni și a stârnit multe controverse în întreaga lume, dar mai ales în Familia Regală.
De aceea, întoarcerea Prințului Harry în Marea Britanie, pentru înmormântarea bunicului său, Prințul Philip, a fost așteptat cu sufletul la gură, mai ales după dezvăluirile făcute de acesta, potrivit cărora relația lui cu William și Prințul Charles nu este una prea bună.
Spre marea surprindere a multora, Regina Elisabeta l-a salvat pe Harry dintr-un moment penibil și a decis ca nimeni să nu poarte uniforma militară, în ciuda protocolului strict. În plus, deși în spatele sicriului bunicului lor nu au stat împreună, ci au fost despărțiți de un verișor al lor, cei doi frați și-au vorbit imediat după ceremonia de înmormântare a Ducelui de Edinburgh și se spune că soția Prințului William, Kate Middleton, a fost cea care i-a unit.
Palatul Buckingham nu a explicat de ce a ales ca cei doi frați să nu stea unul lângă altul, însă decizia îi aparține în întregime Reginei Elisabeta.
Chiar dacă relația fraților pare să fie una bună, cea a lui Harry cu tatăl său, Prințul Charles, rămâne încă sub semnul întrebării.
După înmormântare, Harry nu a stat prea mult timp în compania familiei sale și s-a retras imediat la Reședința Familie Regale din Frogmore, chiar dacă tatăl său avea în plan altceva.
Potrivit Daily Mail, Prințul Charles ar fi vrut să stea de vorbă la o plimbare cu fiul său, înainte ca acesta să se retragă în carantină, însă soțul lui Meghan Markle a decis să plece mai devreme la Frogmore Cottage.
Se pare că Prințul Charles nu lasă să treacă așa ușor venirea fiului său în Regatul Unit după interviul controversat de la Oprah Winfrey, motiv pentru care se va duce în vizită la fiul său pentru a vorbi, spun surse regale.
La înmormântarea Prințului Philip, William și Harry bifat prima apariție publică după ce fiul cel mic al Prințesei Diana a decis să părăsească Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu