Dintre toate pasiunile prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, pictura în acuarelă este una dintre cele mai vechi. Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a expune în prezent la Londra 79 dintre picturile sale, inclusiv peisaje din România, în decorul delicat al unei capele renovate ce datează din secolul al XIX-lea, informează AFP.
Aceasta este cea mai importantă expoziţie organizată până în prezent ce grupează picturile realizate de prinţul Charles. De aproape 50 de ani, prinţul britanic pictează în aer liber locurile pe care le îndrăgeşte, precum Scoţia şi reşedinţe regale. Călătoriile lui sunt de asemenea o sursă importantă de inspiraţie şi l-au ajutat să transpună pe pânză diverse peisaje din Elveţia, Tanzania, Franţa, România şi Grecia.
Prinţul Charles a selectat el însuşi acuarelele incluse în această expoziţie, prezentate la Londra până pe 14 februarie şi grupate în funcţie de locurile şi ţările prezentate. Vizitatorii vor putea să admire astfel munţi înzăpeziţi din Ţara Galilor, lanţul muntos Dentelles de Montmirail din regiunea franceză Provence, peisaje de pe Muntele Athos din Grecia, sau imagini din Transilvania.
Prinţul Charles a pictat şi peisaje din localităţile elveţiene Klosters şi Saint Moritz, precum şi platoul Barroux din sudul Franţei. Prinţul britanic, în vârstă de 73 de ani, iubeşte munţii, cursurile de apă, marea, având o afecţiune specială pentru un munte scoţian, Beinn a' Bhuird, pe care l-a pictat de multe ori, în diferite perioade ale anului şi din diverse unghiuri. Moştenitorul tronului britanic a ales acuarela deoarece consideră 'fotografia prea puţin satisfăcătoare', a dezvăluit el într-un text expus alături de picturile sale, prezentate în capela Garrison din cartierul londonez Belgravia.
'Pictura necesită concentrarea cea mai intensă şi, în consecinţă, ea reprezintă unul dintre exerciţiile cele mai relaxante şi terapeutice pe care le cunosc. Pictura mă transportă într-o altă dimensiune, care împrospătează anumite părţi ale sufletului, la care alte activităţi nu pot să ajungă', a declarat prinţul Charles.
În pofida caracterului delicat al unora dintre acuarelele sale, prinţul britanic spune că nu are 'nicio iluzie' în privinţa calităţii acestora.
'Însă ele reprezintă tipul meu special de album fotografic şi, ca atare, au o mare importanţă pentru mine', a adăugat el. De-a lungul anilor, prinţul Charles a pictat 680 de acuarele, uneori semnate A.G. Carrick, pseudonim compus din iniţialele celorlalte două prenume ale sale, Arthur şi George, şi din titlul său de conte de Carrick.
Prinţul Charles provine dintr-o 'familie de artişti', a declarat Rosie Alderton, conservatoarea expoziţiei, reamintind picturile realizate de tatăl acestuia, prinţul Philip, şi acuarelele şi desenele reginei Victoria (1819-1901).
Niciuna dintre acuarelele prinţului Charles nu a fost scoasă la vânzare, însă reproduceri ale unora dintre ele, realizate sub forma unor litografii, pot să atingă mai multe mii de lire sterline în cadrul licitaţiilor organizate pe internet. Unele dintre acele litografii au fost de asemenea vândute pe domeniul său din Highgrove.
Toate veniturile obţinute în urma acestor vânzări sunt donate în beneficiul The Prince's Foundation - care a organizat expoziţia - sau al altor organizaţii de caritate, a precizat Rosie Alderton. De-a lungul anilor, aceste vânzări au generat încasări de mai multe milioane de lire sterline, relatează Daily Telegraph.
Cincizeci dintre acuarelele prinţului Charles au fost deja expuse la palatul Hampton Court în 1998, cu ocazia semicentenarului prinţului britanic, iar alte 30 în 2018 la National Gallery din Australia, pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a moştenitorului tronului britanic. Din 2019, prinţul Charles a devenit extrem de ocupat cu îndatoririle sale regale şi nu a mai avut timp să picteze, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu