Prințul Charles, în penultima zi a vacanței recente în România, a învățat câteva mișcări "funky" ale unui dans popular local.
Daily Express relatează, miercuri, că Prințul Charles a asistat în Transilvania, în penultima zi a unei vacanțe de cinci zile în România, la un dans popular al grupului folcloric maghiar Heveder, după care localnicii l-au învățat pe moștenitorul tronului britanic mișcările dansului, scrie Agerpres.
În vârstă de 65 de ani, prințul, care a întâlnit pentru prima dată grupul folcloric într-o vizită anterioară în România, rareori are nevoie de o scuză pentru a nu dansa. În lunga sa viață de îndatoriri oficiale regale, Charles a dansat aproape pe orice ritm, de la breakdance alături de adolescenți la un dans saudit al săbiilor, în luna februarie a acestui an, mai relatează sursa citată.
"Dacă tradițiile sunt păstrate, ele vor aduce beneficii financiare uriașe pentru națiunea dumneavoastră", le-a spus Charles studenților într-un discurs ținut cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității București, sâmbăta trecută.
Prințul vede în păstrarea dansurilor și altor tradiții populare din Transilvania o modalitate de a atrage turiștii și de a aduce mai multă bogăție în regiune.
Charles vizitează cu regularitate România din 1998 și deține aici câteva proprietăți, inclusiv un conac vechi de 200 de ani și o casă de oaspeți în Transilvania, amintește Daily Express.
În Valea Zălanului, unde conacul lui Charles poate fi închiriat, sătenii l-au primit pe prinț cu mâncăruri tradiționale în cadrul unei ceremonii organizate într-o livadă mare de mere, iar femeile și copiii i-au cântat cântece populare și i-au oferit o cutie de jucării pentru nepotul său, prințul George.
Charles este ruda îndepărtată a lui Vlad Țepeș, un prinț din secolul al XV-lea însetat de sânge, a cărui reputație de cruzime l-a inspirat pe romancierul Bram Stoker, mai scrie sursa citată, amintind și declarația din urmă cu câțiva ani a moștenitorului tronului britanic în care susținea că simte că are o legătură specială cu Transilvania.
"Transilvania este probabil în sângele meu", declara în 2008 prinţul Charles, a cărei stră-stră-stră bunică, contesa Claudia Rhedley, este înmormântată în Mureş, la Sângeorgiu de Pădure.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News