Prinţul Charles și-a exprimat, luni seară, în cadrul unui comunicat de presă, mândria și bucuria că a devenit pentru prima oară bunic, precum și nerăbdarea de a-și vedea nepoțelul cât mai curând.
"Atât eu cât şi soţia mea suntem extrem de fericţi de naşterea primului meu nepot. Este un moment incredibil de special pentru William şi Catherine şi suntem încântaţi pentru ei în ceea ce priveşte naşterea băieţelului lor", a precizat Prinţul Charles, la doar câteva momente după ce s-a născut bebelușul regal.
"A fi bunic este un moment unic în viaţa oricui, după cum mi-au zis nenumăraţi oameni în ultimele luni, aşa că sunt extrem de mândru şi de fericit că sunt bunic pentru prima oară şi suntem nerăbdători să vedem bebeluşul în viitorul apropiat", a mai adăugat Prințul Charles în documentul citat.
Luni seară, ducesa de Cambridge a născut la maternitatea St. Mary din Londra un băieţel în greutate de 3,79 kilograme. Atât soția Prințului William, cât şi fiul au rămas în spital peste noapte.
Bebeluşul va purta titlul de Alteţa Sa Regală şi va fi cunoscut drept Prinţul de Cambridge, aşa cum a anunţat în această lună serviciul de presă al Palatului St. James. Numele său va fi făcut public în următoarele zile.
Numele bebeluşului regal britanic ar putea fi anunţat în momentul în care acesta va părăsi, alături de mama sa, ducesa de Cambridge, clinica londoneză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News