Prințul Charles a transmis primul mesaj după ce a trecut prin experiența infectării cu coronavirus. Iată ce spune Prințul de Wales.
După ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, Prințul Charles a ținut să le transmită oamenilor din întreaga lume un mesaj important.
"Am fost recent infectat cu acest coronavirus, din fericire cu simptome ușoare, iar acum sunt de partea cealaltă a bolii, totuși, într-o stare de distanțare socială și izolare. Așa cum știm cu toții, este o experiență ciudată și frustrantă, nu ne mai putem bucura de familie și de prieteni. Dintrodată, bucăți mari din viață ne sunt luate. Într-o vreme în care medicii, asistenții și toată această artilerie vitală care formează NHS (n.r Serviciul Național de Sănătate), sunt supuși presiunii și riscului, în timp ce luptă eroic pentru a salva vieți în centrele de terapie intensivă, pentru a limita, pe cât posibil, răspândirea virusului, rugăciunile și gândurile noastre se îndreaptă mereu spre acești oameni minunați ale căror abilități, grija și devotamentul pentru pacienți ne fac să ne simțim atât de mândri.
Nimeni nu știe când se va sfârși, dar se va sfârși. Până atunci, să încercăm să trăim cu speranță și cu încredere în noi înșine și unul în celălalt. Aștept cu nerăbdare timpuri mai bune", a transmis Prințul Charles, într-un video pe pagina The Royal Family.
Prințul Charles a început să se simtă rău imediat după întâlnirea cu Prințul Albert de Monaco, ce a fost testat și el pozitiv imediat după ce s-a văzut cu Prințul de Wales la un eveniment din Londra pe 10 martie. Înainte de a avea simptome, Charles a continuat să își ducă la capăt angajamentele, însă și-a luat măsuri de prevenire, relatează Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News