Prinţul Harry a revenit, miercuri, în boxa martorilor de la Înalta Curte de Justiţie din Londra pentru ziua a doua a procesului intentat în baza acuzaţiilor sale potrivit cărora tabloidele britanice l-ar fi urmărit prin interceptări telefonice şi alte activităţi ilegale, transmite Reuters.
Harry şi alte persoane au dat în judecată Mirror Group Newspapers (MGN), editorul ziarului Daily Mirror şi al altor tabloide, acuzându-le de acţiuni ilegale practicate pe scară largă. Mirror Group Newspapers contestă acuzaţiile. Mai mult, neagă faptul că managerii săi de top ar fi fost la curent cu comiterea unor astfel de infracţiuni.
Agenția Reuters a difuzat o serie de declarații făcute de Prințul Harry în timpul audierii sale repetate în calitate de martor într-un proces judiciae, interceptări telefonice la scară industrială.
'Dacă instanţa va stabili că nu aţi fost niciodată interceptat de vreun jurnalist de la MGN, vă veţi simţi uşurat sau dezamăgit?', l-a întrebat avocatul MGN, Andrew Green.
'Acestea sunt speculaţii. Cred că interceptările telefonice erau comise la scară industrială de cel puţin trei ziare în acea vreme, iar acest lucru este dincolo de orice îndoială. Dacă decizia va fi contra mea şi a acestor oameni care mă susţin prin acuzaţiile lor, ţinând cont că MGN a recunoscut anumite interceptări, atunci da, aş simţi că s-ar comite o anumită nedreptate', a răspuns prinţul Harry.
Andrew Green a sugerat că Harry îşi dorea 'să aibă telefonul interceptat', dar prinţul i-a răspuns: 'Nimeni nu vrea ca telefonul să îi fie interceptat'. Absenţa datelor cu privire la apelurile telefonice Avocatul Green l-a chestionat apoi pe Harry despre absenţa datelor privind apelurile telefonice, sugerând că jurnaliştii de la MGN ar fi ascultat doar mesajele lui vocale, în contrast cu cantităţile mari de date privind apelurile telefonice pe care Harry le-a furnizat într-un proces separat, deschis contra unui grup media deţinut de Rupert Murdoch, News Group Newspapers.
El l-a întrebat pe Harry dacă acceptă că 'absenţa datelor privind apelurilor de pe telefonul dumneavoastră sugerează cel puţin că faptul că nu aţi fost interceptat de Mirror Group'. Harry a zis: 'Absolut deloc'.
Prinţul britanic a spus că bănuieşte că anumite telefoane cu cartelă au fost utilizate pentru interceptarea mesajelor din căsuţa vocală şi că datele privind apelurile au fost apoi 'distruse'. Incredibil de deranjant Harry a mai spus în instanţă că un articol despre o ieşire a lui într-un club de noapte după despărţirea de o fostă iubită, Chelsy Davy, a fost 'incredibil de deranjant'.
Conform prinţului britanic, acel articol, publicat cu titlul 'Ura, Harry a fost părăsit' în 2007, a 'celebrat' încheierea relaţiei sale - o afirmaţie negată categoric însă de avocatul Green.
Ura, Harry a fost părăsit' a fost un titlu cel puţin vătămător. Faptul că un moment privat a fost transformat într-un subiect de amuzament şi că acele plăţi (către detectivi privaţi) erau însoţite de menţiunea 'Proiectul Harry' reprezintă ceva profund deranjant. Nivelul de supraveghere la care eram supus a fost destul de mare', a subliniat prinţul britanic. Andrew Green a răspuns spunând că articolul o cita pe o prietenă a iubitei lui Harry, care a spus că 'ea s-a plictisit pur şi simplu de stilul lui de viaţă bombastic'.
Avocatul Green a adăugat: 'Nu a fost o celebrare a sfârşitul relaţiei voastre'. Harry a fost întrebat despre tipul de ştire pe care el l-ar considera de interes public, după ce a declarat marţi că 'există o diferenţă între interesul public şi ceea ce interesează publicul', referindu-se la un articol care spunea că prinţul britanic a consumat droguri în adolescenţă. Andrew Green l-a întrebat din nou despre acel articol, însă Harry a spus că acesta nu este de interes public: 'Nu cred că a afectat starea societăţii'.
Invitat de Andrew Green să precizeze tipul de articole pe care Harry le-ar considera de interes public legitim, prinţul britanic a refuzat iniţial să răspundă, spunând că răspunsurile sale ar fi simple speculaţii, apoi, după ce a fost presat de acelaşi avocat, a răspuns astfel: 'O accidentare care pune viaţa în pericol. Sunt sigur că mai sunt şi altele'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu