Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, vrea să evite extinderea conflictului dintre Israel și Palestina. Arabia Saudită vrea să normalizeze legăturile cu Israel, ca parte a unui acord cu SUA.
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a transmis președintelui palestinian Mahmoud Abbas că lucrează pentru a preveni extinderea conflictului după atacul surpriză al Hamas asupra Israelului, a informat presa de stat saudită marți, scrie NDTV.
Mohammed bin Salman i-a mai spus lui Abbas că regatul din Golf continuă ”să fie alături de poporul palestinian pentru a-și realiza drepturile legitime la o viață decentă, pentru a-și realiza speranțele și aspirațiile și pentru a obține o pace dreaptă și durabilă”, a relatat agenția oficială de presă saudită.
Înfrânt de atacurile terestre, aeriene și maritime fără precedent ale grupării islamiste palestiniene, Israelul a numărat 800 de morți și a lansat un baraj de lovituri dureroase asupra Gaza, care au ridicat numărul morților în această zonă la 687.
Spirala violențelor a început pe fondul speculațiilor potrivit cărora Arabia Saudită, care nu a recunoscut niciodată Israelul, ar fi de acord să normalizeze legăturile ca parte a unui acord prin care ar obține garanții de securitate din partea Statelor Unite, precum și asistență pentru dezvoltarea unui program nuclear civil.
Cu toate acestea, prințul Mohammed a declarat luna trecută pentru Fox News că problema palestiniană este ”foarte importantă” pentru Arabia Saudită, unde se află cele mai sfinte locuri din Islam, Mecca și Medina.
”Trebuie să rezolvăm această parte. Trebuie să le ușurăm viața palestinienilor”, a declarat prințul Mohammed.
Conflictul dintre Israel și Palestina este unul istoric, însă ”este pentru prima oară în istoria modernă în care avem de-a face cu un război între un stat și o organizație teroristă care și-a permis să atace un stat. Implicațiile sunt majore, după părerea mea, și va trebui să ținem cont că acest lucru va bulversa această realitate internațională destul de fluidă și destul de precară prin consecințele pe care le are”, a afirmat Norica Nicolai, europarlamentar, la Antena 3.
Fostul ambasador al SUA în România, Excelența Sa Adrian Zuckerman a afirmat într-un interviu pentru DC News că negocierea diplomatică dintre Israel și Arabia Saudită nu este pusă în pericol în totalitate, deși de la preluarea puterii a actualei administrații în SUA, au slăbit acordurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu