Paul Philippe al României a fost localizat și depistat într-un resort din Malta, potrivit unor surse judiciare.
Față de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice de reținere și cerere de extrădare.
Reținut inițial în Franța, instanţa franceză a respins definitiv predarea acestuia către autorităţile din ţara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România.
Paul al României, în vârstă de 76 de ani, a fost dat în urmărire internațională încă din decembrie 2020, când nu a fost găsit acasă de către polițiștii Sectorului 2 al Capitalei, aflați în încercarea de a-l reține în vederea executării pedepsei de 3 ani și 4 luni de închisoare decisă de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cumparare de influenţă si complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Paul al Românieia fost acuzat că între 2006 și 2013 a colaborat cu anumite persoane pentru a recupera proprietăți pe care le pretindea ca moștenitor al familiei regale românești, printre care pădurea Snagov și ferma Băneasa.
Potrivit procurorilor, prejudiciul adus statului a fost de aproximativ 145 de milioane de euro.
„Nu am făcut nimic ilegal sau incorect, am încredere în Franța să mă scoată din acest coșmar”, a declarat el, în octombrie. „Sunt acuzat pentru că sunt considerat moștenitorul bunicului meu”.
"Paul este şi s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziţie pentru a demonstra acest lucru. Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic. E inadmisibil ca drepturile lui să nu fie recunoscute nici acum. El nu a fugit din ţară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune", declara prinţesa Lia, într-un interviu pentru Antena 3, la finalul anului 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu