Prințul Philip, acuzat de moartea Prințesei Diana. Scrisorile dintre ei au ieșit la iveală. Criză de nervi înainte de înmormântare: Duceți-vă naibii!

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Care a fost, de fapt, relația dintre Prințul Philip și Prințesa Diana.

Publicitate

Detalii despre relația dintre Prințul Philip și Prințesa Diana au ieșit la iveală în ultimul timp. Cei doi s-au înțeles extrem de bine, Prințul Philip fiind cel care a primit-o cel mai bine pe Lady Di în familie. 

Actorul englez Tobias Menzies, care a fost nominalizat la Globul de Aur pentru portretizarea ducelui de Edinburgh, prinţul Philip în serialul The Crown, a povestit despre relația socru - noră, pe care a cunoscut-o prin intermediul scenariului inspirat de realitate. Acesta a dezvăluit că Prințul Philip a fost fermecat de Prințesa Diana și nu a înțeles niciodată de ce Prințul Charles a avut reticențe.

Scrisori contradictorii între Diana și Philip

După moartea Dianei, în atenția juraților care au anchetat cauza accidentului despre care s-a spus că a fost intenționat, au apărut mai multe scrisori pe care și le trimiteau Prințul Philip și Diana și în care prinţesa de Wales îl numea pe acesta "dragul meu tată".

Într-o scrisoare în care vorbeşte despre mariajul în pericol de a se destrăma al fiului său, prinţul Charles, şi al Dianei, prinţul Philip scrie: "dacă mi se va cere, voi face tot posibilul să vă ajut, pe Charles şi pe tine, după posibilităţile mele, dar sunt gata să recunosc faptul că nu posed calităţile unui consilier matrimonial".

Prințul Philip, acuzat de moartea Prințesei Diana

Scrisorile celor doi au ajuns să fie analizate după ce, tatăl milionarului Dodi Al Fayed, bărbatul care a murit alături de Prințesa Diana, a acuzat Casa Regală de implicare în accident și de moartea celor doi și a spus că ducele de Edinburg, printul Philip, a dat ordin serviciilor secrete să îi omoare pe cei doi

Peste 240 de martori au depus marturie în acest proces printre care prietenii apropiați ai prințesei, secretarul prințului Phillip, un oficial din Serviciul Secret și majordomul personal al Dianei, Paul Burrell.

Forțele de ordine au declarat atunci că o mașina Fiat Stilo a provocat accidentul fatal, dar aceasta nu a fost găsită nici până în prezent. Fotograful James Andanson conducea acea mașină în timpul accidentului, motiv pentru care acesta a fost supus unor lungi audieri. Doar că doi ani mai târziu, fotograful a fost găsit mort, lucru care a amplificat suspiciunile conform cărora moartea prințesei Diana nu a fost un simplu accident.

"Nu exista dovezi că ducele de Edinburg a ordonat uciderea prințesei Diana și nu există nicio dovadă că serviciul secret britanic sau o altă organizație guvernamentală a planuit accidentul", a declarat procurorul care judeca procesul.

O prietenă a Prințesei Diana a rupt tăcerea. Scrisoarea lui Philip care a enervat-o pe Diana

Mai mult, o prietenă apropiată a Dianei, Simone Simmons, a scos la iveală alte scrisori pe care Prințul Philip i le-a trimis Prințesei Diana, în timpul divorțului de Charles și care au enervat-o la culme.

Este vorba despre mai multe scrisori trimise între 1994 şi 1995 și în care . Ducele de Edinburgh o critica pe Diana pentru despărţirea de Charles, conform mirror.co.uk.

"Chiar imita vocea lui când mi le citea la telefon. Unele scrisori era scrise de mână, altele la maşină. Observaţiile făcute de Duce la adresa Dianei erau dure şi peiorative", a spus Simmons.

Tot Simone Simmons a spus și că e foarte posibil ca Diana să fi fost ţinta MI6, pentru că ar fi vrut să publice o serie de documente care dezvăluiau legătura dintre mai multe companii britanice cu minele de pâmânt, motiv pentru care a fost omorâtă.

Dezvăluirile ei contrazic relația dintre Philip și Diana pe care Casa Regală o lăuda ca fiind extrem de bună. 

Prințul Philip, criză de nervi înainte de moartea Dianei

Mai mult, înainte de funeraliile Prințesei Dianei Prințul Philip ar fi avut o ieșire nevoasă față de reprezentanții Guvernului Blair, de la acea vreme și i-ar fi insultat direct.

La acea vreme, Prințul Philip, Regina și cei doi prinți, William și Harry, se aflau la Buckingham Palace, iar Prințul Philip și-a ieșit din fire când sugestiile s-au îndreptat și spre cei doi prinți, care au fost sfătuiți să meargă în spatele sicriului mamei lor în timpul procsiunii.

Guvernul Blair a avut mai multe idei de organizare a funeraliilor, una dintre sugestii fiind și deschiderea barierelor și lăsarea publicului să urmeze cotegiul funerar, dar poliția nu a fost de acord din motive de securitate pentru membrii Casei Regale.

Adam Boulton, corespondent politic al Sky News, a scris o carte în care a amintit și de acea criză de nervi a Prințului Philip, moment pe care Regina l-a savurat din plin: "Regina s-a bucurat când Philip a țipat la telefon spunând: "Duceți-vă naibii! Vorbim despre doi băieți care și-au pierdut mama!""

În cele din urmă, Prinții William și Harry au mers în urma sicriului mamei lor în timpul înmormântării, iar recent, amândoi au mărturisit că a fost cel mai greu moment din viața lor: "Niciunui copil n-ar trebui să se ceară să facă asta, în nicio circumstanță", a declarat Prințul Harry.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel