Noi detalii din conflictul din Familia Regală au ieșit la iveală.
Noi detalii despre Familia Regală, despre Harry și Meghan Markle, Prințul William și Kate Middleton și despre întregul conflict dintre ei au ieșit la iveală în cartea "Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family", adică "Găsirea libertății: Harry și Meghan și crearea unei familii regale modern".
Printre multe alte detalii, s-a aflat și că Prințul William l-a jignit grav pe fratele său și i-a adresat cinci cuvinte care l-au rănit enorm.
Autorii Omid Scobie și Carolyn Durand au scos totul la iveală și au spus că totul s-ar fi întâmplat când Harry l-a anunțat pe William că s-a logodit, iar Ducele de Cambridge și Kate Middleton au pus la îndoială alegerea sentimentală a fratelui său.
Astfel, în noiembrie 2017, Prințul William i-a spus Prințului Harry următoarele 5 cuvinte: "Tu ești sigur despre asta?".
Îndrăgostit până peste cap, Prințul Harry a interpretat acea întrebare ca pe o jignire și din acel moment relația celor doi a început să se răcească din ce în ce mai mult.
O sursă a jurnaliștilor de la The Sun a dezvăluit că Harry "a luat-o razna" după acea întrebare a fratelui său.
Ulterior, s-a confirmat că între ei survenise ruptura. Ducele de Sussex a fost cel care a recunoscut într-un interviu acordat prietenului și prezentatorului de știri de la ITV, Tom Bradby, arată evz.ro.
"O parte din acest rol și o parte a acestei datorii și a acestei familii, fiind sub presiunea pe care o are, inevitabil, știi, se întâmplă lucruri. Dar uite, suntem frați, vom fi mereu frați.
Și cu siguranță suntem pe căi diferite în acest moment, dar voi fi mereu acolo pentru el, deoarece știu că va fi mereu acolo pentru mine. Nu ne vedem la fel de mult ca înainte, pentru că suntem atât de ocupați, dar știi, îl iubesc foarte mult. Majoritatea acestor lucruri (n.r. apărute în presă) sunt create din nimic, dar știi, ca frați, știi, avem zile bune, avem zile rele", declarat Prințul Harry.
Mai mult, jurnaliștii britanici au aflat că William și Kate Middleton "nu au făcut-o pe Meghan să se simtă binevenită" încă de la mutarea în Marea Britanie.
"Trebuie să rețineți că Harry și Kate au fost întotdeauna foarte apropiați. Nu a fost o rivalitate între frați, ci mai mult o senzație că vor concura pentru cine va avea întâietate în rezolvarea diferitelor probleme", au mai indicat sursele tabloidelor britanice, conform dailystar.co.uk.
Surse citate de presa internațională spun că un membru al familiei regale nu-i va ierta niciodată pe Meghan Markle și Prințul Harry.
Se pare că ducesa de Cornwall, Camilla, nu-i va ierta niciodată pe Harry și pe Meghan, totul din cauza dezvăluirilor făcute de acesta despre prințul Charles.
"Nu cred că ducesa de Cornwall îi va ierta pe Harry și pe Meghan pentru ce au spus despre prințul Charles. Dezvăluirile lor l-au distrus pe acesta, iar ea este foarte furioasă. Sunt mulți oameni care cred că ei nu vor fi iertați de Camilla", a dezvăluit o sursă apropiată acesteia.
Totodată, o altă sursă a dezvăluit că ducesa de Cornwall crede că declarațiile lui Harry i-au afectat imaginea soțului ei.
"Camilla a fost mereu protectoare cu Charles și este foarte supărată pentru că Harry și Meghan l-au rănit pe prințul de Wales. Crede că declarațiile lor i-au deteriorat imaginea lui Charles", a mai precizat o altă sursă, citează peroz.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu