Prinţul William va lansa o campanie de prevenire a înecurilor

Ducele de Cambridge va lansa o nouă campanie destinată prevenirii înecurilor, informează Press Association, potrivit AGERPRES.

William va călători cu barca pe râul Tamisa marţi înainte de a lansa o nouă strategie de prevenire a înecurilor de la Tower Bridge. Campania are loc în contextul în care anual, peste 30 de persoane mor înecându-se în Tamisa, - râu în legătură cu care autorităţile raportează în fiecare an peste 700 de incidente care pun în pericol viaţa. William însuşi a fost chemat pentru a interveni în tentative de sinucidere, în timp ce lucra ca pilot pe un elicopter-ambulanţă.

Strategia va aborda riscul înecării în urma unor incidente sau a unor tentative de sinucidere şi a fost realizată în urma colaborării mai multor instituţii, printre care Autoritatea Portuară Londoneză (PLA), Poliţia Metropolitană, Brigada de Pompieri din Londra, Serviciul de Ambulanţă din Londra şi Agenţia pentru Siguranţă Maritimă şi Pază de Coastă. Alături de William, la lansare va participa Jonny Benjamin, un bărbat salvat de un trecător când încerca să se arunce de pe Waterloo Bridge în 2008. Salvatorul său, Neil Laybourn, va participa, la rândul său la lansarea acestei campanii, alături de ministrul adjunct responsabil cu prevenirea sinuciderilor, Jackie Doyle-Price. Benjamin şi Laybourn i-au întâlnit pe ducele şi pe ducesa de Cambridge în 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel